DEZASTRUL din ROMÂNIA, văzut de la BRUXELLES: „E un rezultat a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă”
- Alex Dumitrescu
- 14 noiembrie 2018, 21:30
Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a declarat că situația din România este una dezastruasă, în contextul imaginii României în spațiul european.
Declarația vine după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție împotriva României, în timp ce Comisia Europeană a adoptat un raport MCV în 20 de puncte critice.
„Noi, la Comisia Europeană, nu dorim răul României. S-a creat impresia că singura preocupare e legată de justiție. Aș vrea ca partidele să privească cu înțelepciune și să nu pună în cheie complotistă că cineva ne vrea răul. E un rezultat a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. E greu de luptat cu o imagine deja creată.
Avem o absorbție care nu e mare și avem probleme cu absorbția fondurilor. Regret demisia ministrului Victor Negrescu, a avut o expertiză foarte bună. Nu știu ce s-a întâmplat, dar e un semnal care se adaugă la ceea ce s-a întâmplat. Sunt încurajată că a fost numit un diplomat de carieră și e o echipă la MAE care lucrează.
Așa cum a spus și domnul președinte Juncker, în această perioadă trebuie implementat un armistițiu. Vor fi de închis foarte multe dintre capitole, cadrul financiar multi-anual și altele.”, a declarat Corina Crețu, la România TV.