Dezastrul care va lovi lumea după război. Îngrijorarea specialiștilor crește, nimeni nu va avea scăpare

Economia globală intră într-un nou ”super ciclu”, alimentat de inteligența artificială și decarbonizare

Războiul provocat de Rusia în Ucraina va avea consecințe economice foarte dure pentru toate statele lumii. Fiecare lovitură de tun zguduie piețele financiare, iar toată lumea, de la muncitorii migranți din Africa și până la specialiștii occidentali are de suferit. Văduvită de mărfurile exportate de Rusia și Ucraina, producția mondială intră în declin.

Pentru economia globală, afectată de pandemia de coronavirus, războiul provocat de Rusia a fost bomboana de pe colivă. Toate efectele negative provocate de pandemie s-au amplificat. Este vorba despre o inflație în creștere, un blocaj asupra lanțurilor de aprovizionare globală, mergând până la scăderea prețurilor pentru acțiuni, după cum relatează Globalnews.

Criza militară din Ucraina a făcut să crească toate aceste amenințări asupra economiei și a complicat posibilitatea adoptării unor soluții.

„Ne aflăm de fapt pe un teritoriu neexplorat. (…) Știm că există consecințe pe care nu le putem prevedea acum”, a arătat Clay Lowery, vicepreședinte executiv la Institute of International Finance. Acesta este un grup comercial al băncilor globale.

Războiul din Ucraina afectează economia lumii

Situația este cu atât mai dificilă cu cât Rusia și Ucraina, cele două părți implicate în război, sunt importanți exportatori de energie, metale prețioase și cereale. Deocamdată economia mondială nu a început să resimtă daunele aduse de acest război. Poate și pentru că Rusia și Ucraina nu sunt puteri economice.

Majoritatea economiilor mari au o expunere limitată la comerțul cu Rusia. Tranzacțiile cu companiile muscovite reprezintă oar 0,5% din comerțul total al SUA și 2,4% din comerțul cu China.

În schimb, Europa se bazează pe Rusia pentru aproape 40% din gazele sale naturale și pentru 25% din petrolul său. Iar specialiștii estimează că războiul din Ucraina a sporit semnificativ riscurile producerii unei inflații fulgerătoare, a unui alt regres economic sau ambele.

Sursă: Mike Seaman | Dreamstime.com

Influența exporturilor ucrainene și rusești

Datorită dependenței de gazul rusesc, economia Europei este în pericol. Prețurile energiei au crescut cu 20% de la începutul războiului și sunt de aproximativ șase ori mai mari decât erau la începutul anului. Șocul prețului gazelor va duce la o inflație mai mare și la facturi mai mari la utilități.

Rusia și Ucraina produc împreună 70% din tot neonul din lume, esențial în fabricarea semiconductorilor. Acest lucru stârnește îngrijorare în rândul producătorilor de autoturime care se confruntă deja cu o penurie de semiconductori.

Rusia și Ucraina furnizează împreună 13% din titanul de pe tot globul, folosit la fabricarea avioanelor, și 30% din paladiu. Rusia este, de asemenea, un mare producător de nichel, necesar în fabricarea bateriilor pentru mașini electrice. Ucraina și Rusia reprezintă 30% din exporturile mondiale de grâu și 19% din cele de porumb. Distrugerea fermelor din estul Ucrainei și întreruperea exporturilor prin porturile Mării Negre va reduce aprovizionarea cu alimente.

„Grâul, porumbul, uleiul, orzul, făina sunt extrem de importante pentru securitatea alimentară”, a explicat Zandi.