Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârşit de săptămână tot anul, în special când e vreme bună, potrivit edilului general al Capitalei, Gabriela Firea.
“Proiectul e pilot pentru Sărbătorile Pascale, dar, dacă se va considera că este unul reușit, dorinţa noastră e ca în fiecare weekend, pe tot parcursul anului, în special când este vreme bună, deci, să spunem, până la finalul lunii septembrie, de vineri după-amiază spre seară până duminică seară, această zonă de la Guvern până la Ateneu să fie una pietonală. O vom inaugura cu siguranţă împreună”, a declarat Firea, joi, la comitetul intern de analiză a bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
Potrivit acesteia, Calea Victoriei va fi pietonală începând cu Sărbătorile Pascale, de la Piaţa Victoriei până la Piaţa George Enescu, iar în prezent împreună cu Administraţia Străzilor și cu operatorii de salubritate se dorește în primul rând să se facă curățenie.
“Nu putem să ornăm ceva sau să vă invităm pe dumneavoastră de la ARCUB și Creart să veniţi cu spectacole până nu facem curăţenie în primul rând, o curăţenie exemplară, o amenajare și ulterior dumneavoastră ne veți propune spectacole și alte manifestări culturale”, a mai spus Firea.
Anterior, pe 8 martie, ea anunţase că, la sfârşit de săptămână, în preajma Sărbătorilor Pascale, Calea Victoriei ar urma să devină pietonală și a subliniat, totodată, că în privinţa Centrului Vechi sunt necesare măsuri de “igienizare, ecologizare şi înfrumuseţare”.