DEZASTRU pentru Marea Britanie. 1.000 de miliarde de dolari vor părăsi Londra din cauza BREXITULUI

DEZASTRU pentru Marea Britanie. 1.000 de miliarde de dolari vor părăsi Londra din cauza BREXITULUI

În urma Brexitului, companii financiare vor transfera active în valoare de 1.000 de miliarde de dolari din Marea Britanie către restul Europei. Banii vor fi scoși din bănci, asigurători și companii financiare, conform unui studiu realizat de EY, citat de Bloomberg.

Firma de consultanță afirmă că pierderile ar putea fi mai mari deoarece multe firme nu au declarat, în mod public, valoarea transferului de active, conform mediafax.ro. 

Estimarea se bazează pe declarațiile a 20 de companii care au anunțat deja transferuri de active din Londra.

Un alt grup estimează că până la 800 de miliarde de euro de active bilanțiere s-ar putea muta în Frankfurt.

În ce privește piața muncii, mai mult de 7.000 de locuri de muncă s-ar putea reloca din Londra în curând, susține EY. Companiile vor încerca să angajeze la nivel local din cauza costurilor ridicate cu mutarea personalului.

La Paris, Frankfurt, Dublin și alte orașe din Uniunea Europeană vor apărea  aproximativ 2.000 de noi posturi de către firmele financiare care până în acum au trimis din Londra numai personalul esențial, conform raportului.

Ne puteți urmări și pe Google News