Peste 40 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate cu suma totală de 366.000 de lei, iar în cazul unui fast-food şi al unui restaurat activitatea a fost oprită temporar, în urma neregulilor găsite în timpul controalelor efectuate, săptămâna trecută, de inspectorii sanitar-veterinari.

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa a informat luni, printr-un comunicat de presă, că medicii veterinari, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2020, au verificat, în perioada 13 – 19 iulie, 221 de unităţi amplasate în cele şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Conform sursei citate, pentru abateri de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 44 de unităţi, respectiv 15 restaurante, nouă unităţi tip fast-food, patru unităţi tip bufet, două magazine alimentare, trei baruri, o pizzerie, doup rulote, o braserie şi patru laboratoare cofetărie/patiserie, au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 366.000 de lei. Totodată, au fost emise două ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast-food şi un restaurant.

„În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; (…); ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, (…); condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; neanunţarea de către persoanele juridice a începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor”, se arată în comunicat.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival – 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call-Center-ului ANSVSA – 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.