Steaua se afla la o distanţă prea mare pentru a putea fi observată direct, însă prezenţa ei putea fi remarcată în spectrul luminii provenite de la galaxia pitică Kinman, aflată la 75 de milioane de ani lumină distanţă de Soare.

Analiza spectrală a luminii provenite de la această galaxie i-a făcut pe astronomi să ajungă la concluzia că în această galaxie se află o stea variabilă albastră, aflată în ultimele stadii ale vieţii stelare şi care este de 2,5 milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele. Stelele de acest tip sunt cunoscute pentru „temperamental” lor – suferind schimbări dramatice la nivel de luminozitate.

Semnătura spectrală a acestei stele albastre variabile a fost remarcată în observaţii adunate între anii 2001 şi 2011. Telescopul VTL nu a mai putut însă localiza steaua în două sesiuni separate de observaţii derulate în 2019, realizate cu dispozitive spectrograf diferite, Echelle Spectrograph for Rocky Exoplanet, Stable Spectroscopic Observations (ESPRESSO) şi X-shooter.

Mai mult decât atât, astronomii nu au detectat nicio supernovă recentă în galaxia pitică Kinman, ceea ce i-a făcut să presupună că această stea s-ar fi prăbuşit în sine formând o gaură neagră, fără a trece prin stadiul de supernovă.

„Am fost surprinşi să aflăm că steaua a dispărut”, a declarat Andrew Allan, student doctorand la Trinity College din Dublin, Irlanda. Dacă această stea a trecut într-adevăr în mod direct în stadiul de gaură neagră, „ar fi prima detectare directă a unei stele care îşi încheie viaţa stelară în acest mod”, a adăugat el.

Pentru a afla mai multe, echipa a analizat datele adunate de X-shooter şi de VLT’s Ultraviolet and Visual Echelle Spectrograph în perioada 2002 – 2009 (spectrograful ESPRESSO a fost instalat abia în 2016). Pentru a afla ce s-a întâmplat cu această stea au fost folosite şi datele culese cu alte telescoape, iar astronomii au putut confirma cu uşurinţă prezenţa stelei în observaţiile mai vechi asupra galaxiei Kinman.

Această căutare prin arhive a dezvăluit şi alte informaţii interesante despre această stea. Conform datelor mai vechi, steaua a trecut printr-o fază de explozii puternice care s-au încheiat în perioada de după ultimele observaţii din 2011. Aceste explozii ar fi condus la pierderea unei cantităţi importante de masă stelară şi ar fi dus la o creştere foarte mare a luminozităţii stelei.

Însă, ceea ce s-a întâmplat după această repriză explozivă îi pune în dificultate pe astronomi. Dacă steaua s-a prăbuşit într-adevăr, formând direct o gaură neagră, atunci este vorba despre un sfârşit complet necaracteristic pentru o stea albastră aflată în ultimele stadii de viaţă. De obicei, astfel de stele explodează ca supernove, iar abia apoi nucleul stelar dezgolit colapsează în sine, formând o gaură neagră.

O posibilă explicaţie, susţin astronomii, este că steaua ar fi pierdut atât de multă masă în faza de explozii puternice din 2011 încât a devenit mai puţin luminoasă şi s-ar afla parţial ascunsă după nori de praf cosmic, în interiorul galaxiei.

Astronomii doresc să continue observaţiile galaxiei Kinman cu un observator mai puternic pentru a afla ce s-a întâmplat cu această stea. Atunci când va fi gata noul telescop al ESO, ce va purta denumirea de ELT (Extremely Large Telescope), acesta va fi dotat cu o oglindă de 39 de metri în diametru, suficient de mare pentru a identifica stele individuale în galaxii îndepărtate, aşa cum este galaxia Kinman. Noul telescop ar putea deveni operaţional în anul 2025.