Edward Iordănescu, celebrul antrenor din România, a anunţat că în vară îşi va încheia oficial colaborarea cu Gaz Metan Mediaş.
Acesta a ținut să sublinieze că sunt şanse mici să continue pe banca formaţiei ardelene, scrie Telekomsport.
„În vară îmi închid oficial colaborarea aici, vedem dacă vor exista perspective de continuitate. (...) Nu depinde de mine. În primul rând depinde de club şi de ceea ce va putea clubul să pună concret pe masă pentru anul viitor. Cred că va fi foarte greu cu aceleaşi condiţii financiare şi cu acelaşi buget eă emitem pretenţii mai mult decât o prezenţă în play-off şi pentru mine nu ar mai fi suficient”, a declarat Edward Iordănescu.
Edi Iordănescu a lăsat de înţeles că Universitatea Craiova ar fi destinaţia ideală pentru el, după despărţirea de Gaz Metan Mediaş: „Craiova e un mediu extraordinar de bun, e un mediu care ştiu şi am informaţii că e multă seriozitate”.
„De-a lungul timpului au fost mai multe discuţii, dar nu ştiu dacă vom putea colabora, în condiţiile în care acolo sunt nişte aşteptări şi un stil de lucru la care mie mi-e foarte greu să mă adaptez”, a mai declarat acesta.