Dezastru total pentru România. Un studiu alarmant publicat de Climate Central, o organizație științifică din New Jersey, arată că şi România este în pericol să fie acoperită de ape.
În pericol sunt orașe din Asia de Est și Orientul Mijlociu, Africa, Europa și chiar zone din estul României, arată analiza.
Autorii analizei au elaborat o metodă mult mai exactă pentru a estima suprafețele ce s-ar putea afla sub nivelul maxim al mării până la jumătatea secolului, iar rezultatele sunt sumbre, informează libertatea.
Numărul total de oameni care trăiesc în orașe aflate sub riscul de a fi inundate în viitor a crescut la 150 de milioane. Și creșterea populației până la momentul de risc maxim nu este luată în calcul. Una dintre zonele aflate în cel mai mare pericol, potrivit analizei Climate Central, citate de New York Times și Nature, este sudul Vietnamului.
O altă zonă expusă din Europa se află în vest și cuprinde coasta Atlanticului, de la Calais, prin Belgia și Olanda, până în Germania și chiar Danemarca.
Probleme ar mai putea apărea în zona Vadu și pe malurile Lacului Razim, dar sub ape ar putea ajunge și Gura Portiței sau cetatea Histria, potrivit studiului.
De asemena Veneția a cunoscut inundații puternice, dar viitorul e chiar mai complicat Probleme se anunță și în nordul Italiei, pe coasta Adriaticii. O zonă mare, de la Veneția până la Ravenna este în pericol, iar ultimele vești din bătrânul oraș italian ne arată că predicțile nu sunt alarmiste.