Dezamăgiţi de taberele comuniste

Elevii nu mai merg în taberele şcolare, din cauza incidentelor care au avut loc în ultimii ani, dar şi deoarece acestea şi-au păstrat aspectul comunist.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), interesul pentru taberele şcolare a scăzut din 1990, când gradul de ocupare era de 73,2% până la numai 19,2%, în 2007.

Adrian Costea, şeful Direcţiei de Programe Recreative şi Divertisment din cadrul Autorităţ ii Naţionale pentru Tineret (ANT), crede că această lipsă de interes poate fi cauzată de bugetul redus care era alocat fostei Agenţii Naţionale a Taberelor şi Turismului Şcolar. Din acest motiv, chiar şi după 1989, taberele au păstrat o imagine comunistă şi condiţii sărăcăcioase.

Mai mult decât atât, în tabere s-au înregistrat şi numeroase incidente, care au diminuat încrederea în această variantă de petrecere a vacanţei. De exemplu, anul trecut, la Năvodari, peste 100 de elevi şi profesori au ajuns la spital cu toxiinfecţii alimentare, după ce au mâncat la cantina taberei. Din această cauză, dar nu numai, Autoritatea pentru Tineret a decis închiderea definitivă a 121 de tabere dintre cele 178 existente. Astfel, au rămas să funcţioneze mai puţin de 60 de tabere.