Curtea Constituțională a României (CCR) discută sesizările privind Legea de protecţie a cadrului didactic.
Curtea Constituţională a României discută, marţi, sesizările, PNL, USR şi a Avocatului Poporului referitoare la Legea privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei.
Avocatului Poporului precizează în sesizare că actul normativ încalcă principiul securităţii raporturilor juridice fiind lipsit de claritate şi de previzibilitate, întrucât, pe de o parte, atribuie activităţii didactice caracterul unei activităţi desfăşurate în regim de putere publică, iar, pe de altă parte, creează o neclaritate în ceea ce priveşte statutul funcţiilor didactice în general.
În opinia Avocatului Poporului, activitatea didactică nu presupune un raport de putere publică şi, pe cale de consecinţă, nici structurile care prestează servicii publice de învăţământ nu sunt autorităţi publice, ci instituţii publice, prestând anumite servicii publice specializate, în diverse domenii administrative, în speţă servicii de educaţie pentru copii şi tineri.
"Un alt motiv de neconstituţionalitate îl reprezintă afectarea gravă a dreptului la apărare al elevilor. Avocatul Poporului apreciază drept nerezonabilă ipoteza în care elevului i se creează, în fapt, o situaţie cu mult mai grea decât aceea de care ar beneficia într-un proces penal, prin încălcarea evidentă a unor garanţii fundamentale ale dreptului la apărare, garanţii recunoscute la nivel constituţional şi internaţional. În opinia Avocatului Poporului, prezumţia de nevinovăţie a elevului ar trebui să primeze în raport cu prezumţia de veridicitate a faptelor sesizate în scris de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control", se susţine în sesizarea la CCR.
La începutul lunii februarie, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi "pentru", 25 "împotrivă" şi două abţineri.
Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, iniţiatorul acestui proiect, a justificat demersul legislativ, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, prin faptul că în sistemul naţional de învăţământ se constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea şi agresiunile venite din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.
Sursa: Agerpres