Crucişătorul “USS Monterey", aparţinând flotei a 6-a a SUA, a ancorat ieri în portul Constanţa, având aproape 400 de militari la bord. USS Monterey una dintre cele 21 ale flotei americane echipate cu 122 de rachete SM3, acelaşi tip de rachete care vor fi dizolcate şi terestru, la baza aeriană de la Deveselu din România. Toate aceste nave militare fac parte din faza întâi a programului de amplasare a scutului antirachetă.
Prezenţa imensei nave de război i-a adus la Constanţa pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi, pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, pe senatorii USL membri ai comisiei de apărare, Teodor Meleşcanu ,Titus Corlăţean, George Scutaru, Nicolae Moga, dar şi pe ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, însoţit de comandantul Flotei a 6-a Americană, amiralul Harry B. Harris. "Dizlocarea crucişătorului Monterey, precum şI a altor nave similare, care sunt echipate cu aceeaşi tehnologie de apărare antirachetă care va fi curând amplasat in România, reprezintă primul pas al Abordării Adaptive în Etape a scutului antirachetă. Prima etapă constă în aceea că USS Monterey va patrula în Marea Mediterană, având la bord aceste rachete de interceptare, faza a doua va fi când această tehnologie va fi amplasată în Romania în baza aeriană Deveselu“, a explicat ambasadorul Mark Gitenstein. Oficialul American a mai precizat că pentru aplicarea acordului cu partea romană este nevoie de ratificarea lui în parlament.
Misiunea Monterey se va încheia în iulie
Ministrul de Externe Teodor Baconschi a amintit că, "după şapte runde de negocieri, textul acordului bilateral a fost parafat luni la Washington, urmând ca după negocierile privind detaliile de implementare, parlamentul să ratifice acest important document politico- militar". Oficialii nu au putut avansa o dată la care acordul ar putea fi semnat de şefii celor două state. "De când sunt aici, ţelul meu a fost să-i aduc pe cei doi preşedinţi laolaltă, dar amândoi au un program extrem de încărcat. Nu este însă necesar ca acordul să fie semnat de preşedinţi, acordul similar cu Polonia a fost semnat de ministrul de externe polonez şi de secretarul de stat Hillary Clinton", a mai spus ambasadorul Gitenstein. La rândul său, Mircea Geoană a declarat că "nu anticipez dificultăţi în ratificarea acestui acord de securitate pentru România şi pentru întreaga comunitate euroatlantică, Senatul este camera decizională şi este un subiect nedisputat din punct de vedere al partizanatului politic". Comandantul Flotei a 6-a americană, amiralul Harry Harris a ţinut să sublinieze că “nava Monterey este prima care face parte din acest sistem antirachetă care va îndeplini acest rol de apărare în teatrul European, dar misiunea ei se va termina în iulie, după care va fi înlocuită cu un alt crucişător sau distrugător. Avem 21 asemenea nave clasa AEGIS, echipate cu aceste rachete interceptoare şi ele, prin rotaţie, vor îndeplini acest rol în teatrul de operaţii european". CITIŢI ŞI: Scut antirachetă. Rogozin: SUA nu au aşteptat acordul Rusiei "Alo, aici Deveselu Air Force One!"