Pe 27 mai, anul curent, Henry Kissinger / Heinz Alfred Kissinger, născut la Fürth, în Bavaria, va împlini frumoasa vârstă de 100 de ani. El a strălucit pe postul de consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Richard Nixon și apoi în administrația prezidențială a lui Gerald Ford.
În anul 1973 i-a fost acordat, alături de generalul vietnamez Lê Ðức Thọ, Premiul Nobel pentru Pace, pentru contribuția sa, la încetarea războiului din Vietnam. El a semnalat atunci, ceea ce este valabil și azi. Diplomația este arta restrângerii puterii. Deși Putin a vrut să demonstreze contrarul, prin invadarea Ucrainei, că recursul la manu militari poate aduce măcar o parte din teritoriile revendicate de Federația Rusă, în arealul ex-sovietic.
Încurajări necesare versus Realpolitik
Energica doamnă Kaja Kallas, care conduce guvernul Estoniei, s-a întâlnit la vest de Kiev, în Jytomyr, cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky.
Încântat de vizita menționată, Zelensky a remarcat că premierul Kallas este „un adevărat lider și apărător al libertății noastre comune europene”.
Și, într-adevăr, prim-ministrul estonian a lansat inițiativa privind achiziția europeană comună directă de arme și muniție, care prevede furnizarea de un milion de obuze de 155 mm Ucrainei, de către membrii UE.
În plus, armata estoniană, care are un efectiv de 7.500 de militari, la care se adaugă 230.000 de rezerviști, va livra apărătorilor ucraineni toate obuzierele sale de 122 mm și 155 mm.
Să nu uităm că atunci când generalul Frederick Benjamin „Ben” Hodges III, comanda Armata Statelor Unite - cea dislocată în Europa - din capitala estoniană Tallinn erau repetate semnalele liderilor de acolo, că țara lor poate fi ocupată de o divizie rusă în cel mult 12 ore, iar fostul președinte Donald Trump declara public că nu va recurge la arma atomică, pentru a descuraja ipotetica agresiune militară rusă.
Între timp, Estonia a acordat și asistență în tratamentul, protezarea și reabilitarea ucrainenilor răniți pe câmpul de luptă. Și a decis furnizarea celui de-al treilea spital militar mobil, pentru asistență medicală promptă pe front.
Sigur că avea dreptate Kaja Kallas când afirma că asistența cu arme, muniție și pregătire pentru armata ucraineană ar trebui să continue la o scară suficientă pentru a se asigura că Ucraina va câștiga acest război. Cândva.
Însă ce înseamnă victoria dezirabilă?
Recâștigarea de noi teritorii, de la trupele ruse de ocupație, de pildă în Herson și / sau Zaporojie și apoi începerea negocierilor, de pe poziții evident întărite?...
Retragerea sub presiune militară ucraineană, sau la ordinul Kremlinului, a jumătate de milion de militari ruși dislocați acum în Ucraina?...
Ofensiva pregătită de Statul Major al armatei ucrainene a fost oficial amânată, cel mai probabil până la mijlocul sau la finalul verii viitoare.
Din trei motive.
1.Diminuarea drastică a rezervelor de cartușe și obuze necesare luptătorilor ucraineni.
2.Întârzierea livrării de către unele state a tancurilor promise Ucrainei. 3.Completarea efectivelor unităților militare ucrainene, care nu este așa de rapidă, precum se spera.
Sigur că atunci când conduci un guvern, precum cel al Estoniei și nu mai vrei să asiști la revenirea cizmelor rusești pe pământul țării tale, nu poți dori interlocutorilor ucraineni decât să nu își piardă încrederea într-o Ucraina prosperă, cu o democrație liberală, o economie de piață liberă și o apartenență la comunitatea euro-atlantică.
Pe termen lung, prezența Ucrainei în UE și în NATO va aduce beneficii previzibile comunității europene democratice și alianței transatlantice.
Dar, chiar dacă acesta a fost mesajul declarației comune pe care au semnat-o premierul Estoniei și președintele Ucrainei, asta NU se va întâmpla mâine.
Și nici la Summitul NATO de la Vilnius, din 11-12 iulie 2023.
Sigur că, președintele Ucrainei - obișnuit cu discursurile zilnice către propria populație - a visat cu ochii deschiși, când a afirmat că acum este momentul în care Alianța are nevoie de decizii ambițioase.
Dar, în NATO nu se iau decizii "pe repede înainte." Și nici nu se primesc ca membri țări aflate în război cu state vecine. Asta cu atât mai mult cu cât Federația Rusă a declarat, în mod oficial, NATO drept adversarul nr.1.
După încheierea confruntărilor militare pe Frontul de Est - unde tot mai probabil vom asista la repetarea situației existente în Peninsula Coreea, unde națiunea coreeană este separată de o zonă oficial demilitarizată - altfel se va discuta despre calendarul primirii entității statale, cu capitala la Kiev, în Alianța Nord-Atlantică.
În rest? Relații publice cât cuprinde agenda liderilor estonian și ucrainean. Potrivit președintelui Zelenskyy, Estonia a devenit prima țară care a început restaurarea practică a regiunii ucrainene Jytomyr. Sună frumos, dar bombardamentele cinice ruse vor continua și în acel areal ucrainean.
În plus, Kaja Kallas a primit de la șeful statului ucrainean, Ordinul Prințului Yaroslav cel Înțelept, gradul II, pentru meritele sale remarcabile în consolidarea cooperării interstatale ucrainene-estoniene și sprijinul acordat pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
Din nefericire, istoria Europei ne învață că fiecare război de amploare s-a finalizat și cu noi frontiere, în virtutea "dreptului" celui mai puternic, de a hăcui teritoriile țările vecine, cum a făcut Uniunea Sovietică, condusă de Stalin, care a desprins din trupul României, Bucovina de Nord și Basarabia.
Libertatea trebuie să învingă tirania?
Nu poate peste noapte. La Kremlin nu s-a uitat că la 16 iunie 1940, Uniunea Sovietică a invadat Estonia. Trupele sovietice au ieșit din bazele lor militare din Estonia, pe 17 iunie. A doua zi li s-au mai alăturat 90.000 de militari sovietici. Guvernul estonian a capitulat la 17 iunie 1940. Peste patru zile, Estonia era total înghițită de Uniunea Sovietică. Abia la 20 august 1991 - deci după 51 de ani !!! - Estonia și-a declarat independența față de URSS.
Șeful adjunct al Președinției Ucrainei, Igor Zhovkva semnala opiniei publice europene că declarația comună estoniano-ucraineană a fost a zecea luare publică de poziție privind sprijinul pentru Ucraina în cadrul NATO, după ce s-au pronunțat anterior, în acest sens, și Republica Cehă, Belgia, Muntenegru, Lituania, Polonia, Italia, Letonia, Islanda și Slovenia.
Dar care dintre aceste state își asumă și condiția de cobeligerant, pe Frontul de Est, prin aplicarea articolului 5, teoretic sperat de Kiev că ar detensiona situația militară din sudul și estul Ucrainei?...
Disputa dintre Kiev și Budapesta
Conform presei din capitala ucraineană, Ministerul de Externe al Ucrainei îi sfătuiește pe politicienii maghiari să nu facă securitatea euro-atlantică dependentă de Moscova.
Indiscutabil că Ucraina are dreptul suveran de a alege liber măsuri de securitate, un drept confirmat, în mod repetat, la nivelul statelor membre NATO, inclusiv de Ungaria.
Principiul este un aspect. Materializarea sa este o altă realitate.
Practic, pe Oleh Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, l-a deranjat declarația lui Dóra Dúró, vicepreședintele Parlamentului Ungariei, care a spus într-un interviu acordat presei ruse că aderarea Ucrainei la NATO este posibilă doar... dacă Rusia aprobă un astfel de pas.
Râsu' - plânsu'!
Cu alte cuvinte oficialul ucrainean și-a făcut datoria și politicianul maghiar s-a dat în stambă.
Mai zilele trecute, Lloyd James Austin III, secretarul Departamentului Apărării a declarat că Suedia va fi primită în NATO, înaintea Summitului de la Vilnius.
Ceea ce înseamnă că legislativul turc va aproba, până atunci, această candidatură și Budapesta se va încadra rapid în termen. Cum altfel?...
Dóra Dúró nu făcea, prin afirmația sa, decât să cânte în strună premierului Viktor Orbán, care și-a exprimat succint indignarea, față de declarația lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care a spus că Ucraina ar trebui să devină stat membru al NATO, în viitor.
În viitor este un termen limpede. Și nicidecum la Vilnius.
De altfel, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat în timpul vizitei sale la Kiev, că viitorul Ucrainei este în NATO, iar membrii Alianței sunt de acord cu asta.
Cu apartenența viitoare - da. Dar numai după încheierea războiului dus în sudul și estul Ucrainei, între apărătorii ucraineni și agresorii militari ruși.
Garanția dezirabilă pentru Ucraina
Într-un interviu acordat agenției de presă RBC-Ucraina, cu aprobarea anterioară și conjuncturală a șefilor săi de la Kiev, comandantul forțelor comune ale Ucrainei, generalul-locotenent Serhii Naiev - care va împlini, pe 30 aprilie, 53 de ani - a afirmat că singura garanție a descurajării Rusiei de a organiza o agresiune viitoare este aderarea Ucrainei la NATO și întărirea constantă a Forțelor Armate Ucrainene.
Întărirea armatei ucrainene, după cum se vede, se face din mers, accentul fiind pus pe factorul calitativ - militari instruiți în unele state din comunitatea transatlantică și tehnică de luptă livrată de aliați, pe măsura provocărilor vizibile la vest și nord, de cele patru oblasturi ucrainene parțial ocupate.
Serhii Naiev reamintea, în interviul menționat că: „Memorandumul de la Budapesta, semnat în decembrie 1994, a arătat că orice acord internațional poate fi încălcat. Prin urmare, văd aderarea Ucrainei la NATO și întărirea constantă a forțelor sale armate ca singura garanție a descurajării agresiunii ruse în viitor. Și nu trebuie să uităm niciodată zicala „Dacă vrei pace, pregătește-te de război.’ Cu alte cuvinte, doar o armată puternică și profesionistă poate garanta țara noastră pacea și liniștea”.
Teoretic, generalul ucrainean nu a greșit când a precizat că, pentru a pune capăt războiului, este necesar să se întărească izolarea internațională a Rusiei.
Totuși, vizita președintelui chinez la Moscova și apoi aceea a ministrului apărării de la Beijing au demonstrat că, în privința dezirabilei izolări, lucrurile sunt mai nuanțate.
Echipa de la Kremlin a dovedit abilitate în diminuarea presiunii economice sub formă de sancțiuni internaționale. Și aliații de ieri ai Rusiei, cu unele excepții, continuă să fie și azi, alături de Moscova, în forme diferite.
Generalul Serhii Naiev, cu vizibila mentalitate a învingătorului ce visează la un viitor nu prea îndepărtat afirma, în interviu, că războiul în curs se va încheia numai când ultimul soldat rus va părăsi pământul ucrainean.
Sunt circa 470.000 de militari ruși acum în sudul și estul Ucrainei. Cât de puternică va fi armata ucraineană ca să îi alunge dincolo de granița cu Rusia?
Cine să dea ordinul de retragere, pe aliniamente intermediare? Și mai ales...când? Asta pentru că 52% din cetățenii ruși intervievați recent, la un sondaj al Centrului Levada sprijină continuarea așa numitei operațiuni militare speciale pe teritoriul ucrainean.
A menține ridicat moralul trupelor ucrainene este un fapt meritoriu.
Numai că viața din tranșee bate filmul evoluțiilor dorite la Kiev.
Piotr Wawrzyk versus Boris Pistorius
Mai întâi a fost dușul rece, de sorginte strategică, aplicat de ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, celor care și vedeau cum Summitul NATO de la Vilnius va fi martorul primirii Suediei și Ucrainei, în Alianța Nord-Atlantică.
Boris Pistorius, a declarat că acum NU este cel mai bun moment pentru ca NATO să ia o decizie cu privire la aderarea Ucrainei.
Replica nu a întârziat să vină de la Varșovia. Ministrul adjunct al Afacerilor externe al Poloniei, Piotr Wawrzyk, consideră că dacă Germania nu ar fi blocat intrarea Ucrainei în NATO, astăzi nu ar exista război în Ucraina.
Înaltul diplomat polonez a criticat comentariile lui Pistorius, afirmând că timpul pentru o decizie privind aderarea Ucrainei va veni în cele din urmă, iar acțiunile trecute ale Germaniei au contribuit la situația actuală.
Piotr Wawrzyk nu a ezitat să recurgă la o filipică publică: „Când va veni timpul pentru acest „cap rece”? În 5, 10 sau 30 de ani de la sfârșitul războiului?...Dacă Germania nu ar fi calculat lucrurile așa cum o face acum, dacă nu ar fi încercat să blocheze intrarea Ucrainei în NATO, dacă cu mulți ani în urmă, la München, Ucraina ar fi primit o invitație la Alianță, atunci nu ar fi fost război în Ucraina astăzi...Se știe că țările vest-europene, Franța și Germania, în general, au fost întotdeauna împotriva aderării Ucrainei, la UE sau la NATO."
Și care ar fi fost reversul medaliei?
În plin război al Ucrainei cu Rusia, Germania să pledeze, în fața celorlalți aliați, ca statalitatea ucraineană să fie primită la Vilnius, în vara asta, în comunitatea transatlantică? Haida de! Asta-i nostim!... Din păcate.
Pentru a limpezi apele, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că problema apartenenței Ucrainei va fi discutată - și reiterată evident principial - la summitul din iulie de la Vilnius, dar prioritatea rămâne asigurarea victoriei Ucrainei, în războiul în curs.
În traducere liberă, după încheierea războiului va fi o altă perspectivă, în Europa de Est.
Vestea bună? Președintele Zelensky a acceptat invitația și va participa la Summit-ul NATO de la Vilnius.
Acolo, aliații vor confirma sprijinul militar pentru Ucraina „atâta timp cât este nevoie” și vor aproba un program multianual pentru Ucraina, care o va ajuta să treacă de la epoca doctrinei sovietice, la standardele NATO.
După cum scria și Henry Kissinger: "Sarcina liderului este să-și ducă oamenii de unde se află, până acolo unde nu au fost." Deocamdată.