Detaliile sclaviei moderne în care au fost atrași muncitori români ies la iveală
- Georgeta Petrovici
- 14 mai 2020, 23:24
Tratați ca niște sclavi, ținuți în condiții inumane și obligați să muncească, bolnavi, până la epuizare. Victime ale sclaviei moderne sunt peste 100 de muncitori români care au ajuns să muncească într-un abator.
Abia după ce televiziunile germane au aflat și au relatat coșmarul, situația muncitorilor a intrat în atenția autorităților. Au fost trimise echipe de decontaminare și s-a început testarea tuturor angajaților. Muncitorii provin, în majoritate, din România, Bulgaria și Polonia. Abatorul se găsește într-o localitate din Renania de Nord-Westfalia.
Peste 100 de români s-au infectat cu SARS-COV 2. Presa germană semnalează condițiile în care au descoperi oamenii. Aceștia erau ținuți închiși după un gard metalic, ca să nu poate părăsi casa ”rușinos de mică” în care locuiesc. Acum așteaptă rezultatele testelor pentru COVID-19. Primele cazuri de infectare au apărut săptămâna trecută: 100 de muncitori, 60 dintre ei români.
Focarul s-a extins repede, având în vedere că oamenii au la dispoziție un dormitor comun. Pe cei bolnavi nu i-a îngrijit nimeni, angajatorii nu au solicitat decât ca aceștia să își respecte orele de muncă stipulate în contract. În final s-a ajuns la 260 de bolnavi, din care peste 100 români. Iulian, 48 de ani, din Bacău, le-a spus jurnaliștilor că a ajuns să se roage acum să scape cu viață. Toți angajații abatorului, deși infectați, au fost lăsați netratați, să se îmbolnăvească și mai tare.
Abia după o serie de proteste din comunitate, și după mai multe reportaje, imbolnaviriautoritățile sanitare au început testarea tuturor angajaților și au luat măsuri de protecție pentru ei. În acest context, amintim că ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că va merge în Germania pentru a verifica situaţia muncitorilor români. De asemenea, autoritățile germane au promis că vor lua măsuri împotriva angajatorilor abuzivi.
Sursa: Kanal D