Cea mai așteptată nuntă din Mare Britanie postbelică a fost, cu siguranță, cea a Elisabetei a II-a cu Philip. Pe 20 noiembrie 1947, Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu Philip. Rochia de mireasă pe care purtat-o a fost realizată cu mari eforturi de sute de croitorese.
Rochia Reginei Elisabeta a II-a a fost creată cu mare atenție și cu foarte multă discreție. La acel moment, au circulat zvonuri că designerul Norman Hartnell, unul dintre cei mai mari designeri de modă din Anglia la acea vreme, a fost nevoit să acopere ferestrele studioului.
Ar fi făcut acest lucru pentru a preveni ca cineva să spioneze procesul de fabricație a rochiei pe care Elisabeta avea să o îmbrace în ziua cea mare. Nu mai puțin de 350 de femei au lucrat zi și noapte pentru ca Elisabeta a II-a să îmbrace rochia în ziua nunții cu prințul Philip.
Astăzi, miresele probează rochia de mai multe ori înaintea nunții pentru a se asigura că aceasta li se potrivește perfect. Cu toate acestea, suverana nu a avut această posibilitate. Așadar, ea a stat cu emoții până în ultimul moment. A primit rochia chiar în dimineața ceremoniei, iar monarhul s-a bucurat nespus când a constatat că arată ca o zână. În plus, rochia nu a mai avut nevoie de alte modificări.
Detaliul interesant de pe rochia Reginei Elisabeta a II-a
Articolul vestimentar pe care l-a purtat suverana în ziua nunții cu prințul Philip a fost unul de o frumusețe rară, mai ales pentru acea perioadă. Un detaliu care a ieșit în evidență pe rochie și voal este reprezentat de cele 10.000 de perle. Toate au fost cusute manual într-un model floral. Putem doar să ne imaginăm efortul supraomenesc pe care l-au depus croitoresele pentru ca Elisabeta a II-a să aibă o rochie precum o visase, informează Click.ro.
Regina s-a căsătorit cu Philip, Duce de Edinburgh, în 1947. Ei au format un cuplu până la moartea acestuia, în urmă cu un an. Legătura dintre cuplul regal a fost foarte strânsă. În acest context nefericit, regina a rezistat puțin peste un an fără sufletul ei pereche. Elisabeta a II-a a murit pe data de opt septembrie la vârsta de 96 de ani la Castelul Balmoral din Scoția.