DETALII şocante din timpul masacrului din Orlando. Ucigaşul îşi vâna victimele prin toaletele clubului, dar la un moment dat s-a oprit și a spus ceva incredibil

DETALII şocante din timpul masacrului din Orlando. Ucigaşul îşi vâna victimele prin toaletele clubului, dar la un moment dat s-a oprit și a spus ceva incredibil

Patience Carter se afla în clubul groazei împreună cu prietenele sale Tiara Parker şi Akyra Murray, toate cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani. Doar Carter şi Parker au supravieţuit iar astăzi sunt copleşite de un puternic sentiment de vinovăţie. Rănită la picior, Carter a scris, de pe patul de spital, un poem emoţionant dedicat victimelor masacrului de la culbul Pulse şi a povestit cum s-a aflat la doi pași de înfiorătorul Omar Mateen, autorul masacrului soldat cu 49 de morţi. A salvat-o însă culoarea pielii.

Patience Carter, 20 de ani, spune că cea mai frumoasă seară a vieţii sale s-a transformat în cel mai cumplit coşmar din momentul în care la clubul Pulse, din Orlando, s-au auzit primele împuşcături.

Toată veselia din jur s-a oprit brusc iar petrecăreţii, care nu au căzut seceraţi de gloanţele teribilului criminal – cetăţean american de origine afgană –, s-au călcat în picioare într-o disperată încercare de a ieşi din club. Parker şi Akyra Murray au reuşit să iasă, dar şi-au dat seama că prietena lor, Tiara Parker, rămăsese în interior. S-au întors, au reuşit s-o găsească, dar nu au mai putut să mai ajungă afară astfel că s-au refugiat împreună cu alţi oameni într-una din toaletele clubului.

Omar Mateen era însă la faza la care nu mai trăgea la întâmplare, ci îşi vâna victimele prin club, împuşcându-le una câte una. A tras cu disperare şi în uşa de la baia în care se ascundeau fetele şi a ucis un bărbatul aşezat lângă uşă, rănind-o însă grav şi pe Akyra Murray, 18 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Ne cățăram pe obiectele sanitare și urlam cât ne ţineau plămânii”, a povestit Patience Carter. Abia atunci au realizat că toate erau rănite.  Omar Mateen s-a oprit pentru câteva momente și a întrebat dacă sunt persoane de culoare în acea toaletă. Fetelor au amuțit însă de groază și nu au fost capabile să răspundă. Un alt ostatic a răspuns însă afirmativ. ”Nu vreau să le fac niciun rău acestora. Fac asta pentru țara mea iar voi (negrii) ați suferit deja destul”, ar fi spus Mateen, reluând apoi măcelul. În ciudat celor afirmate în toaletă, multe din  victimele teroristul de origine afgană au fost, potrivit ultimelor bilanțuri, afro-americani.

Trei ore a durat până când criminalul dezlănțuit a fost lichidat de forțele de intervenție, timp în care a ucis 49 de persoane și a rănit alte 53.

Pacienta a mai povestit că, în minutele petrecute în toaletă, Mateen a sunat la 911 și a spus că motivul pentru care face asta e pentru că vrea ca America să nu-i mai bombardeze țara, afirmând că este afiliat temutei grupări jihadiste Statul Islamic.

Carter și prietena sa supraviețuitoare au fost scoase din toaletă de forțele de intervenție, abia după ce schimbul de focuri a luat sfârșit.