ACCEPT

Avem nevoie de acceptul tău!

În conformitate cu Regulamentul (UE) 679/2016, te informăm că noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum modulele cookie de pe site, pentru a asigura funcționalitatea și navigarea în siguranță pe site, pentru a ne analiza traficul, pentru a oferi funcții pentru rețelele de socializare și pentru a-ți îmbunătăți experiența de utilizare, personalizând conținutul și reclamele pe care le vezi.

Avem nevoie de acceptul tău pentru a folosi în continuare aceste tehnologii pe site și pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută.

Te poți răzgândi și îți poți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, printr-o simplă revenire pe site.

Editura Evenimentul si Capital

Destinul unui roman „arestat” o jumătate de secol

cb92df91daecffa748a509642436caf9
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Un manuscris al lui Dinu Pillat, confiscat de comunişti, a fost descoperit după 50 de ani, în arhivele CNSAS. „Aşteptând ceasul de apoi”, cel mai reprezentativ roman al lui Dinu Pillat, „arestat” odată cu autorul în 1959, a fost descoperit după o jumătate de secol în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

1 martie 1960, ora 14.00. Tribunalul Militar al Regiunii II, situat în centrul Bucureştiului, la o aruncătură de băţ de temuta Malmaison. 23 de intelectuali aşteaptă sentinţa într-o sală în care şi-a văzut capul „retezat” până şi fosta nomenclaturistă Ana Pauker. Sala e înţesată de securişti, care primesc cu ovaţii decizia magistraţilor: pedepse variind între 6 şi 25 de ani de închisoare. Capii lotului sunt Constantin Noica şi Dinu Pillat, care primesc cea mai mare pedeapsă, plus zece ani de degradare civică. Ca şi ceilalţi 21, ei sunt consideraţi vinovaţi de magistraţi, pentru că se întâlniseră şi întreţinuseră „discuţii duşmănoase prin care se calomniau şi aduceau jigniri regimului pe baza ştirilor instigatoare transmise de posturile capitaliste”. La acest capăt de acuzare se adăugă cele individuale. În cazul lui Dinu Pillat, cel mai mare delict poartă numele „Aşteptând ceasul de apoi”. Un roman despre mişcarea legionară, pe care l-au citit mai mulţi scriitori şi critici literari şi din care autorul a lecturat câteva fragmente la celebrul cenaclu din casa lui Barbu Slătineanu. Romanul, bătut la maşină în două exemplare, este „arestat” şi el odată cu autorul. Destinele lor se despart pentru totdeauna în sala de judecată. „Tata îl considera cel mai bun roman al său” 1 martie 2010, ora 14.00, sala de lectură a CNSAS. Pereţi tapetaţi cu reproduceri după documentele din procesul devenit celebru Noica-Pillat. Un Noica, un Paleologu şi un Steinhardt aşa cum nu au mai fost văzuţi decât de anchetatorii comunişti. Dedesubt, amprentele luate în proces. Monica Pillat, fiica scriitorului Dinu Pillat, este invitată să participe la vernisajul expoziţiei de documente ale procesului de acum fix 50 de ani. „În arhiva de la Popeşti-Leordeni am avut revelaţia să descoperim, în Fondul Bibliotecă, manuscrisul romanului «Aşteptând ceasul de apoi»”, dă lovitura de graţie Raluca Spiridon, cercetătoare la CNSAS. Monica Pillat abia îşi poate stăpâni lacrimile în faţa publicului adunat pentru vernisaj. „Sunt copleşită de bucurie. Tata îl considera cel mai bun roman al său. Nu credeam că mai există”. „Plângeam obligatoriu o jumătate de oră” O şi mai mare surpriză o reprezintă manuscrisul pentru Carmen Bragaru. Ea este cercetătoare la Institutul de Filologie „George Călinescu” al Academiei Române şi mare parte din carieră şi-a dedicat-o studiului operei şi vieţii lui Dinu Pillat. În anii ’90, şi-a petrecut luni întregi în arhivele SRI pentru a citi dosarul procesului Noica-Pillat, cu speranţa că va găsi acest roman. „Ştiam că trebuie să existe pe undeva, întrucât era principalul capăt de acuzare. Nu l-am găsit însă”, explică exegeta lui Pillat. „Aveam trei luni la dispoziţie să citesc 19 volume, cu o gardă alături. Nu puteam să xeroxez nimic, doar să scriu la mână. Scriam până la epuizare, în jur de trei ore, că atât rezistam. Când ajungeam acasă era obligatoriu să plâng jumătate de oră. Baia directă în suferinţa pe care o citeam printre rânduri m-a marcat definitiv”, mărturiseşte exegeta lui Pillat. DINU PILLAT. Poză din detenţie MASCARADA Sentinţa în cazul „Noica-Pillat” a fost decisă de comunişti, înainte de proces Judecătorii din procesul Noica- Pillat au fost aleşi special, pe criteriul obedienţei maxime faţă de partid, cu toate că nu ei au decis pedepsele grele primite de cei 23 de intelectuali pe 1 martie 1960. Istoricul şi politologul Stelian Tănase a decoperit documentul care atestă că sentinţa a fost exclusiv politică. „Înainte cu două zile de proces, a existat o întâlnire a lui Dej cu Leonte Răutu şi încă doi membri ai Biroului Politic în care aceştia au hotărât să dea pedepse grele intelectualilor. Din păcate, nu am publicat documentul pentru că l-am descoperit abia după ce mi-am publicat cartea (n.r. - «Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat», Humanitas 1997, 2003)”, a dezvăluit Stelian Tănase la CNSAS. În aşteptarea Congresului Partidului Muncitoresc Intelectualii, arestaţi în două loturi, ar fi trebuit judecaţi în 1959, însă procesele lor s-au amânat nepermis de mult pentru comunişti. Motivul: în iunie 1960 urma să aibă loc al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român, iar aceasta era o problemă ce nu putea fi reportată după. La fel era şi judecarea doctorului Gheorghe (Ginel) Plăcinţeanu, iubitul Licăi Gheorghiu, fiica lui Gheorghiu-Dej, care a fost condamnat în mare grabă în decembrie 1959 şi avea să moară în penitenciarul Râmnicu-Sărat un an şi jumătate mai târziu. „Cazul «Noica-Pillat» a fost cel mai mare proces intentat unor intelectuali şi foarte traumatizant pentru toţi cei condamnaţi, mai mult chiar decât ancheta şi detenţia, pentru că sub aparenţa unei civilităţi - era o şedinţă publică - a avut loc, de fapt, o execuţie. I-am cunoscut pe toţi şi ştiu că au rememorat şi reevaluat acest moment toată viaţa lor”, a punctat Stelian Tănase. Turnătorii sub contrângere, între prieteni Ajunşi în detenţie, unii dintre cei condamnaţi în proces au devenit, sub presiunea torturilor fizice sau psihice, informatori. Nimeni dintre cei care au studiat până acum dosarele lor sau pe cel al procesului nu a vorbit însă despre aceste turnătorii, pe care şi Legea CNSAS, de altfel, nu le ia în considerare. Explicaţia e relativ simplă: deciziile de colaborare au fost făcute sub constrângere, iar informatorii au fost victime. „Ştiu foarte bine cine a turnat pe cine, dar nu m-a interesat să arăt decât mizeria aparatului represiv”, explică Stelian Tănase, care crede că Securitatea i-a urmărit până la final pe toţi cei condamnaţi, chiar şi pe cei deveniţi informatori. O reabilitare tardivă Intelectualii nu au apucat să execute integral pedepsele, fiind eliberaţi în 1964, graţie decretului de amnistiere generală. Condamnarea a fost însă un stigmat permanent pentru ei. Abia în 1996, când jumătate nu mai erau în viaţă, procurorul general al României, Manea Drăgulin, a intentat recursul în anulare pentru sentinţa din 1960. „Din examinarea acelor scrieri nu rezultă că ele ar conţine idei legionare, potrivnice ordinii sociale existente atunci în România, de natură a justifica aprecierea că discuţiile purtate de inculpaţi pe marginea lor, ar fi prezentat pericol pentru securitatea statului român. Dimpotrivă, tematica abordată demonstrează cu elocvenţă caracterul lor artistic de valoare”, a apreciat completul de nouă judecători al Curţii Supreme pe 10 martie 1997.

Nadia Comaneci, DRAMA unei mamei campioane! Copilul ei a venit la ea si... Continuarea e sfasietoare!

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Anchete EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI