Destinul lui Andrei, schimbat de un avocat și un medic

Andrei Munteanu, îngerașul cu ochi albaștri din Frumușani, născut cu o malformație severă la unul dintre piciorușe, a primit, înainte de Paște, cel mai frumos cadou: posibilitatea de a merge ca un om normal, fără să mai șchioapete.

După ce „Evenimentul zilei” a făcut publice demersurile Asociaţiei Jurnaliştilor Civici (AJC) cu privire la drama băieţelului în vârstă de trei ani şi două luni, un avocat cu suflet mare a fost impresionat de cazul lui Andrei.

Tija care i-a fost montată lui Andrei îl va ajuta pe micuț să aibă o viață normală. Este un dispozitiv de ultimă generație

Micuțul a fost operat acum câteva zile la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, din Capitală, unde conf. dr. Alexandru Ulici i-a montat lui Andrei o tijă la unul dintre membrele inferioare. Băieţelul din Frumuşani s-a născut cu o malformaţie gravă - pseudo-artroză congenitală la tibia dreaptă, ceea ce face ca băiețelul să aibă piciorul drept mai scurt. La naștere, diferența dintre membrele inferioare era de doi centimetri, în prezent fiind de șase cm. Mai mult, tibia piciorului drept este curbată și îi lipsește și o bucată de os la călcâiul lui Ahile, ceea ce-l împiedică, nu doar să se joace la fel ca un copil normal, dar și să meargă.

FOTO: Andrei Munteanu, îngerașul cu ochi albaștri din Frumușani

Tija telescopică va crește odată cu băiatul

Cu bunăvoinţa avocatului Cristi Durgheu, membru fondator al Asociației „Campionii vieții”, care a plătit integral o tijă telescopică în valoare de 18.600 de lei, lui Andrei i-a fost montat acest dispozitiv-minune. Operaţia, extrem de complicată, a fost efectuată de conf.dr. Alexandru Ulici, iar tija, telescopică, va „creşte” odată cu Andrei şi îl va ajuta să aibă o viaţă normală şi să se joace alături de ceilalţi copilaşi. Îngerașul a trecut însă printr-o serie extrem de grea de alte operații, una dintre ele fiind făcută acum trei luni, când, practic, s-a pregătit intervenția de montare a tijei.

FOTO: Articolul referitor apărut în EVZ, pe 12 aprilie 2014

Dar din dar...

„Mă bucur că în urma lecturării unui articol din EVZ am reușit, prin intermediul prietenilor mei, să-l ajut pe micuțul Andrei Munteanu, care e un copil minunat, achiziționând tija telescopică de care avea atâta nevoie”, ne-a declarat avocatul Durgheu, care nu este la prima acțiune caritabilă. „Evenimentul zilei” a publicat povestea lui Andrei, în urmă cu un an, în cadrul campaniei „O şansă copiilor de la ţară”, susţinută de AJC. Era vorba de viaţa unui copil de doi anişori căruia trebuia să i se acorde o nouă şansă. În comuna Frumușani, județul Călărași, aproape de București, părinții lui Andrei locuiesc într-o casă modestă, dar curată, iar în gospodărie sunt şi câteva oi, capre şi păsări din care familia îşi asigură necesarul de supravieţuire zilnică.

Părinții nu renunță la luptă

Mama lui Andrei, Marinela Munteanu ne-a povestit că și-a dorit foarte mult un copil. A avut niște probleme de sănătate. A mers la medic pentru tratament și, în cele din urmă, a reușit să rămână însărcinată. Chiar dacă nu au o situație materială bună, mama a fost la control periodic, a făcut ecografii 3D și 4D, care ar trebui să depisteze cu acuratețe orice semn de boală. Când l-a născut pe Andrei avea însă să afle că pruncul ei avea un picioruș nedezvoltat și doar patru degețele. Familia s-a unit, bunicii au făcut rost de bani de unde au putut, tatăl s-a angajat la „Vulcanizare”, în Capitală. De altfel, tatăl lui Andrei, Constantin Munteanu, s-a luptat foarte mult ca fiul lui să primească o șansă și să se vindece.

Cum puteți ajuta

  • Contactați echipa „O șansă copiilor de la țară” la adresa de email contact@ziaruldelatara. ro sau la numărul de telefon 0730.660.424.
  • Depuneri în contul RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, deschis la BRD, filiala Banu Manta, pe numele Asociația Jurnaliștilor Civici, cod SWIFT BRDROBU. CIF 32814287

Donațiile prin Paypal se fac pe adresa donatii@ziaruldelatara.ro