Destine la 23 august 1944. Pamfil Șeicaru și Neagu Djuvara. Cum au scăpat un ziarist de top și un tânăr diplomat din România.

Destine nenumărate s-au frânt sau au început să se schimbe la 23 august 1944. Pamfil Șeicaru și Neagu Djuvara au fost doi supraviețuitori cu destine diferite. Totuși, 23 august 1944 le-a salvat viața indirect. Plecaseră cu sarcini precise de la Guvernul Antonescu. Pamfil Șeicaru plecase la Madrid, Neagu Djuvara la Stockholm. Dar să lăsăm povestea să curgă...

Destine la răscruce: jurnalistul Pamfil Șeicaru

Pamfil Șeicaru (1894-1980) a fost un veteran al Războiului Reîntregirii, un jurnalist interbelic redutabil. Condeiul său cântărea greu în balanță cu mulți politicieni sau diplomați. Era mai informat decât mulți care lucrau direct sau indirect în serviciile secrete. A stabilit un record greu de doborât în presa vremii. A demisionat de la un ziar a cărui redacție o conducea, a înființat un ziar al cărui tiraj a depășit borna la care lăsase ziarul de la care plecase.

Dacă este să vorbim de destine, cu puțin timp înainte de 23 august 1944, se spune că Pamfil Șeicaru a primit de la mareșalul Antonescu sarcina de a susține punctul de vedere al guvernului. Actul de la 23 august 1944 îl găsește plecat iar după această dată, devine proscris. Primește condamnare, deși construise la Orșvoa Mânăstirea Sf.Ana, a cărei sfințire în interbelic îi fusese refuzată de Mitropolia Banatului.

Ridicase mânăstirea ca mulțumire că scăpase cu viață pe Dealul Moșului când o bombă l-a îngropat de viu. A construit prin pădurea Dealului Moșului un drum al eroilor, cu troițe și bănci de lemn. Acum, la Mânăstire se urcă pe alt drum.  A murit cu regretul că n-a putut sfinți mânăstirea. S-a realizat acest gest după Revoluție iar trupul i-a fost adus acolo și reînhumat conform dorinței sale. S-a scris că a fost reabilitat de Ceaușescu în anii 60. Marin Preda îl folosește drept sursă de inspirație pentru personajul lui, jurnalistul Parizianu.

Destine de excepție: diplomatul Neagu Djuvara

Când vorbim de destine de excepție, diplomatul Neagu Djuvara (1916-2018) este și el un exemplu afectat de momentul 23 august 1944. Diplomat la Serviciul Cifru, fusese de multe ori curier diplomatic pentru Ministrul de Externe Mihai Antonescu. În dimineața zilei de 23 august 1944, pleacă în misiune la Stockholm. La 18 august împlinise 28 de ani.

Trebuia să prezinte punctele de vedere ale lui Antonescu despre propunerile sovietice de armistițiu. Neagu Djuvara a spus că Antonescu spera să aibă un fel de „Franța de la Vichy”, adică o zonă în care sovieticii să nu intre. Djuvara neagă faptul că Antonescu ar fi putut încheia el armistițiul și că s-ar fi așteptat o telegramă de la ambasadoarea sovietică Alexandra Kollontai. Unii spun că Grigore Niculescu Buzești, diplomat dar om al lui Maniu ar fi sustras textul telegramei și l-a prezentat lui Maniu. Acesta l-a memorat și l-a distrus, se spune. Va face referiri la el după 23 august 1944.

Neagu Djuvara, ofițer rănit la Odessa, diplomat rechemat ulterior de la Legația condusă de Frederic C Nanu la Stockholm unde plecase la 23 august 1944, a refuzat să revină. A lucrat în serviciul Ministerului Afacerilor Externe al Franței, în state africane. A făcut un doctorat cu Raymond Aron și a revenit după 1990, în România, devenind profesor universitar. A scris sinteze de istorie românească, a apărut în repetate rânduri la interviuri radio-tv și în documentare istorice.