DEBUT. Prima ediţie a DocumFest a pus oraşul de pe Bega pe "harta" festivalurilor de film documentar din ţară
Timişoara a fost, la acest sfârşit de săptămână, gazda primei ediţii a unui nou festival de film documentar, “DocumFest”, eveniment care îşi propune să devină la fel de cunoscut ca “suratele” lui din alte colţuri ale ţării. Manifestarea s-a încheiat aseară, prin decernarea premiilor acestei ediţii de debut.
Marele câştigător al festivalului de pe Bega este filmul estonian “Aliosha”, distins cu Grand Prix – Trofeul “DocumFest”, film prezentat la Timişoara în premieră internaţională. Pelicula, înscrisă la “documentar de televiziune”, prezintă conflictul recent dintre estoni şi rusofonii din Tallinn în jurul demolării uriaşei statui a “soldatului sovietic eliberator”, monument supranumit de localnici “Alioşa”. Juriul a premiat filmul pentru universalitatea subiectului, exemplar pentru istoria unui secol întreg marcat de conflicte interetnice, războaie şi ideologii sângeroase, ale căror răni sunt greu de închis chiar şi în prezentul secolului 21.
44 de filme, din 17 ţări
Festivalul Internaţional de Film Documentar “DocumFest” este organizat în mare măsură de TVR Timişoara (o contribuţie importantă, în calitate de co-organizator, are şi Institutul Cultural Român), cu sprijinul autorităţilor locale, care au asigurat finanţarea celor trei zile de festival.
Este cu totul lăudabil că, iată, o televiziune publică locală, de provincie (fie ea şi una dintre cele mai dezvoltate zone ale ţării), îşi asumă sarcina unei întreprinderi de asemenea anvergură, se “înhamă” la o muncă atât de dificilă şi pe care o doreşte a fi continuată şi în anii care vor mai veni. Meritul principal aparţine, însă, iniţiatorului acestui festival, scriitorul Lucian Ionică, director al TVR Timişoara, care, în ciuda dificultăţilor şi a problemelor apărute pe parcurs, a reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul şi să-şi vadă acest vis împlinit.
Apreciat scriitor al urbei de pe Bega (autor, în anii ’80, al volumelor “Ziua confuză” şi “Ţarcul”), Lucian Ionică a trecut, după Revoluţia declanşată aici în 1989, în “tabăra” televiziunii şi a noilor medii, ajungând directorul televiziunii publice locale. Din acest motiv, ţinând cont de problemele instituţionale existente, soarta următoarei ediţii a festivalului este incertă, dacă el nu va beneficia de un sprijin ferm din partea autorităţilor locale (la această ediţie, Primăria şi Consiliul Local timişorene şi-au adus contribuţia, asigurând finanţarea manifestării).
Până atunci, însă, cei prezenţi în capitala Banatului s-au putut bucura de cele trei zile de evenimente şi de o “avalanşă” de filme documentare, imposibil de urmărit în întregime, într-un timp atât de scurt şi de încărcat. Dar, la urma urmei, aceasta este soarta oricărui festival de film, fie el mic sau mare. Toate proiecţiile s-au desfăşurat în sălile Centrului Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT), de dimineaţă până seară, rezultând, practic, un veritabil “maraton” cinematografic.
Cele 44 de filme rămase în selecţie şi în competiţie au fost alese din cele 183 de filme primite de juriul de preselecţie (condus de criticul literar prof. univ. Cornel Ungureanu), provenind din 30 de ţări. Juriul festivalului, prezidat de britanicul David Lowen (fost director general al Euronews), a avut o sarcină destul de grea, preşedintele său spunând, la deschiderea de joi seară, că ultimele trei zile şi le-au petrecut “într-o cameră fără lumină şi fără alţi oameni”, în carne şi oase.
Ideea specifică a acestui festival este de a diferenţia filmul documentar de televiziune de cel de artă, de autor, realizat, în general, pentru marele ecran (aşa-numitul “creative documentary”). Prin urmare, filmele au fost împărţite în cele două categorii şi au fost proiectate simultan în două săli ale CRAFT, făcând dificilă opţiunea. “Festivalul promovează diversitatea genurilor filmului documentar şi susţine noi modalităţi de abordare a realităţii”, spune Lucian Ionică, directorul DocumFest. În paralel, s-au desfăşurat manifestări conexe, precum “Timpul chitarelor electrice la Timişoara”, masă rotundă cu muzicieni rock-folk-jazz ai Timişoarei anilor ’60-’80, organizată de neobositul realizator TV Doru Ionescu, sau workshop-ul “Documentarul de la Est la Vest”, susţinut de apreciatul documentarist Florin Iepan, originar din Timişoara.
Mortalitate şi creativitate
Festivalul s-a deschis cu filmul “Testimonial” / “Testimony”, un documentar despre care se vorbeşte mult în ultima vreme, a fost prezentat şi la TIFF-ul clujean şi a câştigat Prix Europa pentru cel mai bun documentar, pe anul 2008. Proiecţia a fost un triumf, iar filmul şi autorul său au fost aplaudaţi îndelung, nu numai pentru că regizorul Răzvan Georgescu este timişorean şi în film apar alte câteva figuri binecunoscute celor din oraş, ci, în primul rând, pentru că pelicula conţine poveştile dramatice, imposibil de ignorat, ale unor destine şi reuşeşte să transmită câteva adevăruri tulburătoare despre ce înseamnă a fi viu.
Povestea acestui film este una mai puţin obişnuită: în urmă cu trei ani, Răzvan Georgescu a fost diagnosticat cu o tumoare malignă pe creier, iar răspunsul său în faţa acestei realităţi a fost realizarea filmului de faţă. Regizorul a ales să nu-şi prezinte propria dramă, ci să plece într-o călătorie în diverse colţuri ale lumii, pentru a întâlni şi intervieva oameni care trăiesc, la rândul lor, sub ameninţarea unei boli terminale. Cu toţii artişti, pentru că, spune Răzvan Georgescu, aceştia sunt mai sensibili faţă de o astfel de situaţie, fiind preocupaţi de problema posterităţii şi a felului în care le va supravieţui creaţia. “Testimony” se transformă astfel într-un veritabil eseu filozofic despre apropierea morţii în relaţie cu creativitatea artistului, într-o meditaţie despre funcţia curativă a artei.
Pentru că nici un producător nu a fost interesat de subiectul acestui film, Răzvan Georgescu şi-a înfiinţat, pentru a-l realiza, propria casă de producţie, Pelegrin Film. Filmul a fost finanţat, printre alţii, de ARTE/ZDF şi va fi difuzat de prestigiosul post TV, în viitorul apropiat.
Români şi romi, în “dialog intercultural”
Tema acestei ediţii a fost “Dialogul Intercultural” (neobligatorie, dar filmele care se încadrau acestei teme au fost nominalizate la un premiu special; un alt premiu special a fost acordat categoriei “documentar pentru copii”), şi într-adevăr multe pelicule se încadrau perfect aici.
O surpriză a fost revenirea regizoarei Cristiana Nicolae, cunoscută înainte de ‘89 în principal pentru filmele despre adolescenţă (“Întoarcerea lui Magellan”, “De dragul tău, Anca”, “Hanul dintre dealuri”) şi emigrată în Canada, cu filmul “Povestea unui bănuţ de aur” / “The story of a golden coin”. Filmul amestecă, într-un mod destul de prolix şi neconvingător, poveştile copiilor de ţigan emigraţi din România în Canada cu cele imaginate de Alecsandri în secolul XIX (“Porojan”, “Povestea unui galbân”), sub pretextul montării unei piese de teatru, cu copiii ţigani, după textele respective. Regizoarea a mărturisit că, în urma difuzării filmului pe un canal TV, un american a căutat-o şi a întrebat-o unde poate citi în engleză povestirile autorului romantic român. Chiar, unde?
O altă proiecţie de mare forţă a fost cea a filmului “Blocul Mociorniţa”, realizat în acest an, pe cont propriu, de Tudor Chirilă, realizator în Televiziunea Română (nici o legătură cu celebra vedetă pop, aşa cum greşit s-a speculat). Prezentând câteva din cele 60 de familii care locuiesc, în condiţii greu de imaginat, într-un bloc din aşa-zisul Centru Istoric al Capitalei (cedat, în perioada interbelică, de industriaşul Mociorniţa salariaţilor săi), în cea mai neagră mizerie şi abrutizare, fie ei ţigani sau ne-ţigani, Chirilă realizează un portret memorabil al sub-umanităţii, al condiţiei umane infecte, care se află la doar câţiva paşi de noi, după colţ (zona Centrului Istoric este preferata turiştilor străini care ne vizitează Capitala). Efectul cathartic al celor doar 30 de minute de film, cărora nu le lipseşte însă umorul şi simţul detaliului cotidian, este chiar mai mare decât cel de la “Testimonial”, din moment ce exigentul Copel Moscu (binecunoscutul documentarist) a afirmat, după proiecţie, că filmul îi dă senzaţia că e în viaţă şi că trebuie să se “apuce de ceva”.
“Stella”, personaj fără voie
O menţiune specială pentru un film frumos, “La Sortie d’école”, regizat de francezul Nicolas Gayraud, care, în cele 13 minute ale sale, nu prezintă altceva decât ieşirea copiilor de la şcoala primară, la ora amiezii, într-un sat din Sudul Franţei. Fără cuvinte, ne sunt arătate aşteptarea părinţilor, nerăbdarea prichindeilor, drumul, singuri sau însoţiţi, spre casa fiecăruia. Mai puţin documentar propriu-zis cât eseu vizual, această bijuterie cinematografică este o meditaţie despre frumuseţea gesturilor cotidiene, a rutinei mereu surprinzătoare, punând în lumină farmecul efemerităţii şi fragilităţii existenţei umane.
Din cât am putut vedea, ne-a plăcut mult “Stella” (Franţa, 2006), film excelent, dar ocolit complet de juriu. Regizoarea Vanina Vignal (prezentă la proiecţie, ca foarte mulţi dintre realizatorii filmelor din concurs), o bună cunoscătoare a ţării noastre, şi-a găsit însă personajul în Franţa: o româncă pripăşită acolo împreună cu soţul său, trăind într-o rulotă şi cerşind pe scările metroului. Treptat, prin filmări îndelungi, se creează portretul foarte reuşit al unei fiinţe umane care se arată a fi un adevărat personaj, iar reconstituirea trecutului Stellei devine semnificativă pentru traiectoria unei întregi clase sociale, înainte şi după Revoluţie. Fără nici un pic de comentariu, nici măcar unul iniţial, “Stella” este constituit doar din secvenţele foarte lungi, filmate în diverse momente-cheie (inclusiv întoarcerea, temporară, la Brăila), care se desfăşoară fără a mai acorda atenţie camerei de filmat. Montajul acestora reuşeşte, în cele din urmă, să dea senzaţia uluitoare a unui film de ficţiune cu actori neprofesionişti, care ar fi beneficiat de o maximă autenticitate.
PALMARES
“Aliosha” – Soldatul de Bronz din Tallinn
Conform mărturisirii lui David Lowen, preşedintele juriului, de dinaintea anunţării premiilor, “nu a fost uşor de luat o decizie”: cele 44 de filme rămase în concurs proveneau din 17 ţări, iar membrii juriului, la rândul lor, sunt originari din şase state diferite. Diversitatea filmelor, din ambele secţiuni, a fost, şi aceasta, destul de mare: cel mai scurt film durează 4 minute, iar cel mai lung, 100 de minute. Cu toate acestea, membrii juriului au reuşit să ajungă la un consens, iar premiile s-au decernat ieri-seară, în cadrul unei gale desfăşurate în Sala Europa a CRAFT. Palmaresul final arată după cum urmează:
Premiul special pentru un film realizat de studenţi: “Transylvanian Timber” (Germania, 2007), regia: Georg Tiller
Premiul special pentru film pentru copii şi adolescenţi: “All the Children but One” (Germania, 2008), regia: Andreas Bolm & Noëlle Pujol
Premiul special pentru dialog intercultural: “Viva Constanţa!” (România, 2006-2007), regia: Ambrus Emese, despre un imitator rrom al lui Elvis Presley
Premiul pentru documentar jurnalistic, de televiziune (17 filme în concurs): “Rule of Law” (Austria, 2006), regia: Susanne Brandstätter, despre aplicarea legii în Kosovo
Premiul pentru “creative documentary”, documentar de autor (27 filme în concurs): “Brâncuşi – the roots and the branches” (Portugalia, 2008), regia: Alexandre Martins & Nuno Miguel, “deloc didactic sau convenţional”
Premiul Special al Juriului: Răzvan Georgescu, regizorul filmului “Testimonial” / “Testimony” (România-Germania-Finlanda, 2008)
Marele Premiu şi Trofeul Festivalului: “Aliosha” (Estonia, 2008), regia: Meelis Muhu.
Alegerea, pentru Marele Premiu, “a fost clară, pentru toţi membrii juriului”, a spus, în momentul decernării, David Lowen.
Mult-aşteptatul Premiu al Publicului a revenit aceluiaşi “Testimonial” / “Testimony”.
Juriul a mai menţionat, la ambele categorii, alte câteva filme, printre care, la documentar TV, “Afacerea Nagy Imre”, producţie din 2006 a TVR Cluj, despre perioada de detenţie din România a prim-ministrului maghiar din timpul Revoluţiei din 1956, aşa cum apare aceasta din notiţele scrise de Nagy şi fotocopiate de Securitate.
Valoarea premiilor, cuprinsă între 500 şi 2000 de euro, este suportată în întregime de Institutul Cultural Român (ICR), în calitate de co-organizator.