Cartea portughezului Luis Miguel Rocha îl asasinează, într-un scenariu de poveste, pe Papa Ioan I.
Pe Luis Miguel Rocha l-a lovit succesul din plin vara trecută, când cartea lui, „Ultimul papă“, a devenit bestseller în America. Nu l-a durut însă deloc, asta şi pentru că a ştiut el unde să lovească mai întâi. Clericii Vaticanului, la fel şi oamenii care se învârt în cercuri unde banii controlează tot, devin personajele „de poveste“ pentru cititorii care îşi hrănesc imaginaţia din eşecurile închipuite ale creştinismului. Pentru a „propovădui“ credinţa în scepticism şi pentru a-i convinge şi pe români că cel mai bun Dumnezeu este fiecare pentru sine, Luis Miguel Rocha lansează volumul „Ultimul papă“ anul viitor şi în România. Un asasinat şi-un papă
Povestea bestsellerului, înţesată de intrigi şi un plic misterios, se axează în jurul descoperirii adevăratei cauze a morţii Papei Ioan Paul I, în 1978. Teoriile conspiraţiei sunt conturate de personajele din două coordonate diferite, aparent fără vreo legătură între ele. Trecutul şi prezentul nu fac decât să dezvăluie, prin oameni, ceea ce presa şi autorităţile au scos din vizorul tuturor: asasinatul Papei.
Acţiunea thrillerului începe în Vatican, când un monsenior este asasinat pe străzile Romei de un necunoscut, pentru a-i lua nişte documente. În acelaşi timp, este anunţată moartea Papei Ioan I. Plicul iese iar la iveală 28 de ani mai târziu, atunci când se face trecerea către planul prezent al „Ultimului papă“. Sarah Monteiro, ziaristă în Londra, devine, fără voie, pionul descoperirii. Ajunsă acasă după o vacanţă, aceasta găseşte un plic cu două hârtii ciudate, o listă de nume şi un mesaj codat, care o duc în mijlocul unei conspiraţii alături de politicieni corupţi şi clerici tentaţi de câştigurile materiale. Mister şi adevăr Rocha a mizat pe interesul „hămesiţilor“ de poveşti cu eroi desprinşi din realitatea imediată pentru aventuri cu biletele codificate, ziarişti şi preoţi şi a speculat succesul lui Dan Brown, aducând în prim-plan, ca şi acesta, dumnezeirea fără Dumnezeu şi dreptul de a ridica o sprânceană la tot ceea ce pare a nu merge bine în lume. Lansarea romanului în Rusia, într-o lume creştină, dar nu catolică, l-a făcut pe Luis Miguel să ridice, de data asta, el sprânceana. „N-am stârnit nicio reacţie. Nici aici, în România, nu aştept reacţii. Dar oamenilor le plac misterele, iar Vaticanul este o întreagă lume de secrete“, spune scriitorul. Ceea ce a sugerat mai mult decât a scris este faptul că, înainte de a fi catolic, Vaticanul are o altă religie: tăcerea. Ca orice autor care se trezeşte peste noapte un „succes“ al literaturii, Rocha crede că are deja misiuni: să caute adevărul sau să spună ceea ce crede el că este adevărat. „Scrierile mele nu sunt religioase. Eu scriu despre oamenii care se învârt în jurul unor instituţii şi cred că pot controla lumea. Vaticanul nu este ceva religios. Oamenilor de acolo le plac hârtiile verzi“, crede Luis Miguel. Cu mai multă ficţiune decât cercetare pentru adevăr, portughezul a prins din mers secretul succesului: „O carte ajunge bestseller când subiectul este bun. Nu cititorii autentici ajută un roman să fie bestseller“ .