Atunci când s-a inaugurat noul monument de la Casa Presei Libere, dl președinte Klaus Iohannis a prezentat un discurs excelent, în care a onorat memoria luptătorilor anticomuniști.

L-am ascultat cu atenție și interes. A fost unul dintre momentele când mi-am regăsit speranța că președintele Iohannis n-ar putea gafa. Gândul acesta e inspirat de o lungă serie de erori de protocol pe care dl Ion Iliescu le-a produs la începutul anilor `90, momente de un penibil abrupt, pe care emitentul lor nu părea să le realizeze. Pentru a aminti doar una dintre acele gafe, să menționăm intervenția în direct pe CNN într-o engleză înfiorătoare, de care dl Iliescu era așa de mândru. Și asta n-a fost singura scenă de un marcant registru comic. Aceste episoade au fost cu mult depășite de erorile de diplomație ale lui Traian Băsescu, căruia câțiva lideri europeni i-au întors spatele la întâlniri de nivel înalt, și încă în fața camerelor. După acele imagini glasul speranței spunea: ce frumos ar fi ca România să aibă un președinte care să nu producă gafe de imagine! Am sperat multă vreme că dl Iohannis va fi altfel. Recent, domnia sa nu i-a invitat pe liderii PSD nici la recepția prilejuită de ziua națională, nici în zona oficială de la defilarea de la Arcul de Triumf, motivând criterii de natură etică. A fost un alt gen de gafă politică, care a fost utilizată electoral de către PSD într-un mod elaborat (nu voi reaminti aici scorul la urne). Apoi s-a mai întâmplat ceva. Ocupat fiind cu numirea primului ministru, dl Iohannis nu a făcut suficient de mult la nivel simbolic pentru a onora memoria revoluției din 1989, în perioada 16-22 decembrie a acestui an. Mi-aș fi dorit ca președintele să vină personal să depună flori la fiecare monument important din București, eventual și la Timișoara. La nivel simbolic, cred că momentul 1989 nu trebuie lăsat să cadă în uitare. Instituția președinției a trimis coroane, dar e ciudat că președintele a fost absent de la momentele comemorărilor. Cred că această opțiune de program e o nouă gafă politică de care nu l-aș fi crezut în stare pe dl Klaus Iohannis. E adevărat că în trecut alți președinți s-au complăcut în atmosfera unor comemorări în care protocolul religios era excesiv amestecat cu protocolul laic, dar parcă nici absența totală a președintelui n-ar fi tocmai ce trebuie. Oare vedem decembrie 1989 pierzându-și importanța? Oare vedem un simbol stingându-se, sau e doar expresia unei lipse de înțelegere a dlui Iohannis? Ce a făcut președintele pe 22 decembrie? L-a decorat pe ambasadorul german, apoi pe profesorul Keith Hitchins, apoi a susținut două runde de consultări (cât de utile? cât de urgente?) cu PMP și cu grupul reprezentaților minorităților naționale. Chiar nu a fost timp deloc pentru Piața Revoluției în acea zi?