Despre învechirea vinurilor Comoara Pivniței și Oenoteca, de la Vincon Romania (P)
- Felix Mihai Badea
- 12 decembrie 2016, 12:28
Se spune că un vin cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Nimic mai fals – nu toate vinurile sunt potrivite pentru învechit, ele sunt alese pe baza calității, dar și a experienției oenologului. Doar unele vinuri premium, de calitate, sunt selectate pentru învechire, dar și aici perioada de învechire diferă în funcție de fiecare soi în parte.
Spre exemplu, unele vinuri nu sunt îmbuteliate în același an în care au fost produse. Îmbutelierea diferă în funcție de tipul și soiul strugurilor – unele vinuri pot fi îmbuteliate în primul an, altele au nevoie să fie păstrate câțiva ani pentru maturare și învechire.
Cum decid oenologii care sunt cele mai bune vinuri pentru învechit
Decizia se ia în urma unor sesiuni de degustări. În acest fel, pe lângă soiul strugurilor, prin degustare, oenologii își dau seama ce vinuri pot fi învechite. Ce mai este interesant – vinurile nu se pun în fiecare an la învechit, procesul fiind influențat și de recoltă, de cât de favorabil a fost anul respectiv din acest punct de vedere.
Odată puse la „păstrat”, fie că sunt ținute în baricuri (recipient din lemn cu o capacitate de 225l) sau budane, toate vinurile trebuie monitorizate cat mai atent de către o echipă tehnică. Cât despre locul de învechire, vinurile se păstrează în locuri răcoroase, ferite de lumină, unde umiditatea să fie între 70-75%. De ce acest interval – dacă umiditatea este sub 70%, există riscul ca dopul să se usuce, iar dacă depășește 75%, dopul mucegăiește.
Și dacă ce v-am spus până acum nu v-a impresionat, aflați că un rol esențial în procesul de păstrare a vinurilor îl au și pânzele de păianjen. În primul rand ne confirmă prin prezența lor că acestea nu au fost tulburate, apoi ajuta, împreuna cu mucegaiul de pivniță, la menținerea unui microclimat propice învechirii vinurilor.
Comoara Pivniței și Oenoteca – perioadă de maturare și învechire
În ceea ce privește vinurile roșii, unele dintre cele mai bune soiuri pentru învechit sunt: Merlot, Cabernet Sauvignon sau Pinot Noir, în timp ce vinurile albe se remarcă prin soiuri ca: Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel sau Fetească Regală.
De exemplu, două branduri care se obțin din aceste soiuri și care sunt maturate și învechite înainte de a fi comercializate, sunt Comoara Pivniței și Oenoteca de la Vincon. Păstrate în crama Beciul Domnesc, cele două vinuri sunt etichetate manual înainte de a fi comercializate (foto cele două).
În ceea ce privește Comoara Pivniței, soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir sunt maturate în budane de stejar timp de minim 36 de luni (Merlot) sau între 36 de luni până la 48 de luni (Cabernet Sauvignon și Pinot Noir), fiind ulterior puse la învechit în sticle minim 48 de luni (Merlot și Cabernet Sauvignon) sau minim 36 de luni (Pinot Noir). Cât despre soiurile de struguri albi, vinul obținut din Fetească Albă este maturat în budane de stejar minim patru ani, ulterior, trecând printr-o perioadă de învechire de minim cinci ani. Vinul realizat din Sauvignon Blanc este maturat în budane de stejar minim 24 de luni și este învechit în sticlă minim 48 de luni. În schimb, Comoara Pivniței obținută din Tămâioasă Românească este maturată în budane de stejar doi ani și este învechită în sticlă minim 10 ani.
Oenoteca se obține din cinci soiuri de struguri – roșii: Merlot, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir și albi: Fetească Regală și Muscat Ottonel. Vinul realizat din Merlot, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir este maturat în budane de stejar minim 24 de luni înainte de a fi învechit în sticlă minim 12 luni, în timp ce Oenoteca obținută din Fetească Regală și Muscat Ottonel este maturată și învechită minim 24 de luni.
Prin urmare, vinurile puse la învechit sunt selectate în urma unei analize specifice, pentru că nu orice vin este potrivit pentru învechire. În orice caz, fiecare vin în parte este special pentru că însoțește o poveste. Dacă sunteți în căutarea unor vinuri învechite, proaspăt luate de pe rafturile istoriei, pe care să le oferiți cu drag, Comoara Pivniței și Oenoteca sunt răspunsul. Pentru că vinurile învechite în monumentul istoric Beciul Domnesc și etichetate cu grijă, manual și cu atenție, cu siguranță, au momente speciale de oferit.