OPINIE. După Livius Ciocârlie şi Romulus Rusan, Dan C. Mihăilescu îi dedică un text analitic lungmetrajului lui Andrei Ujică. Premiera "Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu" are loc mâine.
Să luăm bine aminte la titlu. Nu biografia lui Ceauşescu, adică nu alcătuirea cuiva, făcută encomiastic, sau, dimpotrivă, incriminând devastator. Nici film istoric rece-neutru şi nici documentar propriu-zis, cu agendă mai mult sau mai puţin ascunsă.
Nu. Autobiografia lui Ceauşescu presupune croială exclusiv cu materialul (filmat) al clientului. Niciun petic de stofă străin, niciun auxiliar din import. Niciun comentariu din off, nicio "legendă", nici măcar datarea secvenţelor, ci numai şi numai imagini televizate sau din arhiva (color) a familiei. Nimic propagandistic dintr-o direcţie sau alta, aşadar nimic atacabil. Nici măcar decupajul (montaj şi sunet Dana Bunescu), care merge necruţător, dar imparţial, pe firul apei, lăsând imaginea să-i vorbească fiecăruia după sufletul, vinovăţia, iluziile, suferinţa, trecutul şi prezentul lui.
Uriaşa calitate a filmului lui Andrei Ujică
E teribilă, uneori aproape înnebunitoare, lipsa comentariului, a oricărui ghid şi plan de traseu prestabilit. Însă tocmai aceasta este uriaşa calitate a filmului lui Andrei Ujică, indiferent dacă multora li se va părea ceva criminal.
Asta, fiindcă totul poate fi citit ambivalent.
Nostalgicii "epocii de aur" vor exulta până la lacrimi la (re) vederea primei maşini "Dacia" ieşind pe poarta UAP Piteşti, a inaugurării Metroului, a cuvântării care ne-a răvăşit pe toţi în august 1968, a venirii lui Charles de Gaulle şi Nixon la Bucureşti, a trăsurii în care Ceauşeştii au călătorit spre Buckingham împreună cu regina Marii Britanii, ca să nu mai spun de twistul dansat în 1969 chiar sub ochii Anei Aslan, de chipul nevinovat al Zoiei, fabuloasele înscenări legumicole şi viticole de la Ziua recoltei, apariţia noilor "perle de pe litoralul însorit al Mării Negre", revelioanele cu Aurelian Andreescu, prezenţa la Casa Albă, alături de Jimmy Carter ş.cl.
Noi, ceilalţi, însă, vom reciti aici eşecul unei enorme iluzii, desfigurarea şi dezumanizarea progresivă a unei ţări agonice, fermecătoare cândva, hărţuită şi hărtănită fără-ncetare de atunci încoace. Citit invers, de la lugubra, grotesc-macabra inaugurare a magazinului "Fortuna", de lângă Palatul CEC, în toamna lui 1989, către filmuleţele cu Ceauşescu înotând câineşte, vânând cerbi şi fazani, stând cu Elena în fotolii de catifea aşezate pe iarbă în ditamai livada montană, ori "jucând" volei (mai precis: trăgând pe şest plasa în jos cu stânga ca să-mpingă mingea cu dreapta) vezi cum totul a fost butaforie, otrăvire propagandistică, umilire şi jefuire la scară naţională.
Tablourile vivante de tip Călugăreni şi Plevna, adevărate superproducţii à la Sergiu Nicolaescu, şantierul de iad al Casei Republicii, care ne-a castrat capitala, sinistra vizită în China, plus beatitudinea trăită laolaltă cu Kim-ir-Sen pe stadioanele nefericirii numite "Cântarea României", apoi chipul crâncen de la întâlnirile cu Gorbaciov şi acel urlet demenţial - "capitalismul în România a apus pentru totdeauna" - rostit cu nici un an înainte de căderea comunismului, ne ard, o dată mai mult, memoria.
Să te desparţi de trecut râzând. De acord. Cu condiţia să nu-ţi fi îngheţat demult surâsul pe buze.