Designerul Martin Margiela, un personaj aparte, a renunțat la modă pentru artă

Martin Margiela

Fostul designer de modă de avangardă Martin Margiela își prezintă public arta vizuală pentru prima dată, într-o expoziție la Paris

Designerul belgian, în vârstă de 63 de ani, și-a păstrat o prezență evazivă în lumea designului, devenind unul dintre cele mai apreciate nume ale modei, dar fără să acorde vreodată un interviu.

Nu există nicio fotografie verificată a feței sale și niciodată nu a ieșit din culise la finalul prezentărilor sale. Margiela s-a retras din modă în 2009 și de atunci s-a dedicat în liniște pasiunii sale, arta. John Galliano este cel care a preluat direcția de creație a casei Margiela în 2014.

Martin Margiela, de la modă la artă: Prima expoziție

Anul acesta însă, pe 15 aprilie, Margiela va intra în lumina reflectoarelor prin deschiderea primei sale expoziții personale de artă, cu sculpturi, instalații și fotografii nemaivăzute.

Potrivit galeriei Lafayette Anticipations din Paris, unde va avea loc expoziția, spectacolul „sărbătorește ideea că Martin Margiela a fost întotdeauna un artist, a cărui operă a evoluat de atunci, în interiorul și în afara lumii artei. [Margiela] ne-a făcut întotdeauna să privim lucrurile cu ochi proaspeți. Mergând împotriva curentului, el a cultivat o obsesie pentru oamenii discreți, obiecte abandonate, locuri și evenimente uitate, oferindu-le o nouă demnitate”.

Martin Margiela la Galeria Lafayette Anticipations din Paris

Expoziția va alea loc în Galeria Lafayette Anticipations din Paris, care este susținută de fundația Galeries Lafayette și fondul de înzestrare Moulin Family, în perioada 15 aprilie - 25 iulie. Muzeele și galeriile din Franța sunt închise în prezent din cauza restricțiilor impuse de pandemia Covid- 19.

Detaliile despre această manifestare sunt puține, spre inexistente. Galeria Lafayette Anticipations a oferit câteva indicii însă : spectacolul, care este pur și simplu intitulat „Martin Margiela”, a fost aparent „conceput ca o operă de artă completă”.

Cum a ajuns la artă Martin Margiela, fost creator de modă

Acesta marchează o continuare a temelor găsite în întreaga arhivă a modei Margiela, inclusiv transformarea, dispariția, șansa, misterul, aura și trecerea timpului. Imagini ale campaniei vor fi lansate la sfârșitul lunii ianuarie, momentan o singură imagine a unui deodorant cu eticheta tăiată a fost împărtășită presei.

Poate că acest moment al carierei lui Margiela nu ar trebui să fie o surpriză. Designerul/artist a fost de acord recent cu realizarea unui documentar semnat de regizorul Reiner Holzemer, lansat anul trecut. Acest film a venit la doi ani după ce Margiela a rupt tăcerea și a vorbit despre retragerea sa din industria modei, într-o declarație scrisă și prezentată la Belgian Fashion Awards:

„Am simțit că nu mai pot face față presiunii din ce în ce mai mari la nivel mondial și cerințelor crescânde de comerț”.

Martin Margiela: „Am regretat supradozajul informațiilor purtate de rețelele sociale”

„Am regretat, de asemenea, supradozajul informațiilor purtate de rețelele sociale”, a continuat declarația Margiela. „Distrugerea “fiorului de așteptare ” și anularea efectului de surpriză, lucruri care au fost fundamentale pentru mine.”

Născut în 1957 la Leuven, Belgia, Margiela a studiat arta în adolescență înainte de a se înscrie la Academia Regală de Artă din Anvers, unde s-a orientat către designul de modă. În cariera sa de modă, Margiela a fost cunoscut pentru siluetele sale deconstruite și pentru utilizarea materialelor reciclate.

Lucrările de la galeria de artă Lafayette vor continua să exploreze aceste expresii estetice, precum și teme mai largi, noi, care îl preocupă pe designerul devenit artist.