O echipă de arheologi din Roma au făcut săpături la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Aceștia au cercetat amenajarea paleocreștină din zonă și au făcut noi descoperire. Locul unde duc treptele din marmură albă și podeaua de piatră.
Mormântul Sfânt și zona din jurul acestuia încă ascund file de istorie. O echipă de la departamentul de arheologie al Universității Sapienza din Roma a investigat amenajarea paleocreștină. Aceștia au început săpăturile în urmă cu o lună și au făcut noi descoperiri.
Au fost făcute săpături în fața ediculului care adăpostește Mormântul Sfânt. Acolo au fost găsite două trepte de marmură albă, în fața cărora se întindea o podea de piatră. Urmele acestei podele de lespezi au fost găsite în mortarul de preparare.
Podeaua are o distanță de aproximativ șase metri și se îndreaptă spre est. Ea se întinde până la un plan de blocuri mari de piatră albă, bine netezite, dispuse pe direcția nord-sud. Ansamblul reprezintă aspectul final al Rotondei la sfârșitul secolului al IV-lea. Datarea a fost dată de tezaurul de monede găsit sub pardoseala de plăci din piatră. Acestea sunt cele mai recente monede emise de Împăratul Valens (364-378), potrivit specialiștilor care au mers la Ierusalim.
Noi descoperiri făcute de arheologi la Mormântul Sfânt
Curățarea arheologică sub dale a fost posibilă datorită restaurării pardoselii din interiorul ediculului. Arheologii spun că podeaua din plăci de marmură gri din Capela Îngerului se sprijinea direct pe peretele de stâncă. Lespedea de piatră descoperită de specialiștii de la Roma a rămas foarte puțin sub soclul actualului Edicul.
Echipa de arheologi au mai descoperit la Mormântul Sfânt fragmente de zid cu orientarea nord-sud. Acesta trebuie să fi format bazele incintelor liturgice menționate de Pelerina Egeria la sfârșitul secolului al IV-lea. Aproape de centru, arheologii au descoperit o serie de tăieturi în stâncă. Acestea marchează poziția micului altar care susținea o parte din piatra de închidere a mormântului.
Rocile și puținele rămășițe de placare a pereților de marmură dintre Capela Îngerilor și Mormântul Sfânt permit reconstituirea configurației deschiderii camerei. Aceasta avea o mică absidă spre capela propriu-zisă.
Echipa de arheologi de la Universității Sapienza din Roma a fost condusă de prof. Francesca Romana Stasolla. Săpăturile au fost realizate timp de șapte zile și șapte nopți, pentru a nu bloca prea mult timp accesul turiștilor la Mormântul Sfânt, potrivit basilica.ro.