Descoperirea orașului. Încep tururile de arhitectură la Timișoara I FOTO

Încep tururile de arthitectură la Timișoara. E vorba de un proiect cultural dedicat promovării patrimoniului arhitectural timișorean, propus de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș. Proiectul ”Tur de arhitectură” se adresează publicului larg, cu scopul unei mai bune înțelegeri a arhitecturii și a mediului construit în mijlocul cărora ne desfășurăm viața de zi cu zi.

Timişorenii sunt invitaţi să participe la un set gratuit de 16 tururi de arhitectură ghidate în lunile septembrie şi octombrie. ”Tururile urmăresc atât promovarea patrimoniului timişorean cât şi un dialog pentru stimularea interesului şi implicarea timişorenilor în folosirea conştientă şi asumată a peisajului urban. Procesul de însuşire a cunoştinţelor despre oraşul Timişoara devine, prin aceste tururi ghidate de arhitectură, unul distractiv, relaxant şi interactiv, un mod de socializare în mişcare, fără a altera valoarea conţinutului istoric. Convingerea echipei proiectului este că doar cunoşterea fondului construit poate determina atitudini responsabile faţă de acesta, iar cunoaşterea vine prin comunicare și colaborare între principalii actori urbani - cei responsabili de proiectarea/ construirea orașului și utilizatorii direcți”, transmit organizatorii.

La baza proiectului stau  opt teme și trasee definitorii pentru arhitectura și urbanismul Timișoarei, tururile având o durată de două până la cinci ore. Fiecare traseu va fi parcurs de două ori, oferind astfel cât mai multor oameni posibilitatea de a participa. Şase dintre cele opt teme se adresează adulților și tinerilor cu vârste peste 14 ani și se desfășoară în următoarele weekend-uri:

9.09 // 10.09 Piețele și harta orașului - Patrimoniu în așteptare

16.09 // 17.09 Orașul și apa - Malurile canalului Bega

23.09 //24.09 Proprietăți și locatari - Arbore genealogic

30.09 // 1.10 Locuirea de altădată - Elisabetin și parcurile sale

7.10 // 8.10 Spaţiul şi percepţia – Arhitectura clădirilor de învăţământ

14.10 // 15.10 Edificare şi restaurare – Iosefin şi pieţele sale

În parteneriat cu Asociaţia De-a arhitectura, două dintre cele opt trasee propuse sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între șapte şi 11 ani. Expediţiile copiilor vor fi organizate ca o extindere a activităţilor desfăşurate în cadrul asociației şi se vor implementa cu ajutorul voluntarilor proprii:

23.09 // 24.09 Detectivii urbani- Tur pentru copii (9-11 ani)

30.09 //1.10 Călătorie în timp - Joc urban în Elisabetin (7-8 ani)

Tururile se adresează unui număr de 25 - 30 de participanți, iar pentru a putea participa, cei interesați trebuie  să se înscrie prin intermediul website-ului proiectului www.turdearhitectura.ro. Înscrierile pentru fiecare traseu în parte vor avea loc începând cu ziua de luni a săptămânii în care acesta urmează să fie parcurs.

Tur de arhitectură, proiect cultural organizat de Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Timiș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Judeţean Timiş, poate fi urmărit și online, pe Facebook, Instagram sau pe blog.