Descoperirea care schimbă totul! Creatura dubioasă care i-a șocat pe cercetători

Descoperirea care schimbă totul! Creatura dubioasă care i-a șocat pe cercetători

O nouă descoperire este pe cale să schimbe totul. A fost descoperit un organism care nu prezintă niciun aparat respirator.

Organismul parazit Henneguya salminicola, care trăieşte adânc în ţesutul muscular al unor specii de salmonide, precum somonul, este primul organism de pe Pământ despre care s-a demonstrat că nu are un genom mitocondrial şi trăieşte fără a avea un aparat respirator, transmite marţi Live Science.

H. salminicola îşi petrece întregul ciclu vital în ţesutul muscular al peştilor şi al unor viermi subacvatici, condiţii în care nu are oportunitatea de a transforma oxigenul în energie.

Însă toate celelalte organisme multicelulare de pe Pământ, al căror ADN a fost secvenţiat de oamenii de ştiinţă, dispun de unele gene cu funcţii pentru aparatul respirator.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform unui studiu publicat luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, în genomul lui H. salminicola nu există nicio astfel de genă.