Descoperire unică făcută de astronomi

Au fost obținute imagini care ar putea reprezenta prima dovadă directă a naşterii unei planete. Anunțul a fost făcut miercuri de oamenii de știință francezi.

În imaginile captate cu Telescopul Foarte Mare (Very Large Telescope - VLT) din Chile al Observatorului Sudic European (ESO) prezintă un disc rotitor şi dens de praf şi gaze. În interiorul său se poate observa o structură în spirală cu o ”răsucire” - care ar putea constitui semnul distinctiv al formării unei noi lumi.

”Mii de exoplanete au fost identificate până în prezent, dar se cunosc prea puţine despre modul în care ele se formează”, a explicat Anthony Boccaletti, cel care a condus studiul de la Observatorul Astronomic din Paris, Universitatea PSL, Franţa.

Noile observații oferă informații concvrete despre cum apar pălanetele. Teoria o știu oamenii de știință, și anume că planetele se nasc în timp ce discurile de praf înconjoară stele tinere, unde se produc acumulări de gaz rece şi praf. ”Trebuie să observăm sisteme foarte tinere pentru a surprinde momentul în care se formează planetele”, a spus specialistul. Imaginile captate cu telescopul prezintă o spirală de praf şi gaz formată în jurul AB Aurigae, o stea aflată la o distanţă de 520 de ani lumină de noi.

Pe măsură ce planeta se roteşte în jurul stelei sale, unda urmează forma unui braţ spiralat.  ”Răsucirea este menţionată de unele modele teoretice ale formării planetelor. Corespunde conexiunii dintre două spirale - una înfăşurată spre interiorul orbitei planetei, cealaltă extinzându-se către exterior - care se alătură la locaţia planetei.

Ele permit acreţia gazului şi prafului din disc şi formarea planetei pe care o fac să crească”,a spus coautoarea studiului, Anne Dutrey, de la Laboratorul de Astrofizică din Bordeaux. Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Astronomy & Astrophysics (A&A).

Sursa: Agerpres.ro