Polițiștii moldoveni au făcut o descoperire șocantă în localitatea ucraineană Cociurgan. O conductă a fost montată într-un garaj, cu scopul de a transporta ilegal alcool din Republica Moldova.
„În garajul unei case din satul Cociurgan a fost depistată o țeavă de plastic, prin care venea alcoolul din Moldova.
Potrivit datelor preliminare, în timpul anchetei au fost găsite patru butoaie de plastic, a câte 250 de litri umplute cu alcool și peste 100 de butoaie goale de plastic cu un volum de 250 de litri”, a declarant, printr-un mesaj, Procuratura Generală din Ucraina.
Angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Odessa au blocat imediat canalul prin care circula alcoolul. Potrivit publicației korespondent.net, în rețeaua de contrabandiști ar fi fost implicați și oameni ai legii.
Conducta de alcool a fost descoperită la câteva zile după ce, în regiunea Cernăuți, polițiștii de frontieră au descoperit o conductă care urma să folosească pentru a transporta ilegal țigări în România.