Descoperire macabră. Saci cu oase și dinți găsiți la Caracal. Opinia anchetatorilor

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a făcut noi declarații referitoare la sacii găsiți într-o pădure din Caracal, în care s-au găsit oase de proveniență umană și dinți. Fapt confirmat și de anchetatori.

„Acest individ nu a aruncat un sac și nu în drum. Pe partea dreaptă sunt culturi de plante, pot veni oameni, dar el a aruncat sacul în acel mărăciniș în care e aproape imposibil de intrat. Noi am intrat cu combinezoane speciale. El s-a asigurat că nimeni nu va intra acolo, fiind o zonă greu accesibilă, în sensul că te zgârii, te înțepi, e foarte riscant dacă nu ai un costum special”, a precizat Pop.

Avocatul a mai spus că Gheorghe Dincă a fost de față la aceste cercetări desfășurate. „A fost foarte calm, metodic, senin aș putea spune, fără emoție, cu o anumită resemnare, cu precizie, traseul lui a fost exact, nu a luat-o pe ocolite, a știut exact locul pe unde să intre. A prezentat calm locul, a explicat exact ce a făcut. A trebuit să explice, să indice sacii. Părea foarte sigur pe el”, s-a aratăt indignat avocatul.