Cercetătorii au folosit analiza ADN pentru a afla mai multe despre înrudirea dintre oamenii din antichitate. Analiza de înaltă rezoluție a vizat genomul persoanelor îngropate într-un mormânt colectiv vechi de 4.500 de ani la Bréviandes-les-Pointes, în apropiere de orașul francez Troyes.

Cercetarea a dezvăluit o poveste surprinzătoare cu implicații profunde. După cum se detaliază într-un articol din revista Science Advances, etapa finală din formarea genomului european este încă prezentă la mulți europeni din zilele noastre.

Analize ADN și apariția genomului european

Genomul uman reprezintă totalitatea informațiilor genetice purtate de ADN-ul nostru și reflectă parțial istoria strămoșilor noștri. Genomul europenilor din zilele noastre s-a format pe o perioadă de peste 40. 000 de ani. Astfel, este o urmare a diferitelor migrații și a amestecului de populații care a rezultat din acestea. Așadar, el este alcătuit din ereditatea complexă a micilor populații de vânători-culegători.

Aceștia au ocupat Europa până la sosirea, în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, a populațiilor din Anatolia și regiunea Mării Egee. Aceștia descindeau din cei care au inventat agricultura și domesticirea animalelor în Semiluna Fertilă. Acești agricultori neolitici s-au încrucișat cu vânătorii-culegători locali. Astfel, au contribuit cu o parte foarte importantă a genomului multor europeni de astăzi.

În cele din urmă, la sfârșitul neoliticului, în urmă cu 4.000 - 5.000 de ani, populațiile nomade din stepele pontice (la nord de Marea Neagră, de la Dunăre la Urali) au migrat în Europa. Acestea au contribuit cu a treia dintre principalele componente genomice care au dăinuit la europeni în următoarele milenii până în prezent.

Analizarea informațiilor genetice, o provocare

În prezent, descifrarea - cunoscută și sub numele de secvențiere - a acestor informații genetice este un proces de rutină. Totuși, această abordare rămâne complicată pentru genomurile persoanelor care au trăit în trecut. Tot ce ne-a rămas despre aceștia sunt câteva schelete mai mult sau mai puțin fragmentate. Unele părți ale acestor schelete pot conține încă urme de ADN conservat, dar acesta este fragmentat și rar. Ceea ce face ca analiza sa să fie o provocare metodologică.

Echipa de la Institutul Jacques Monod a acceptat această provocare și a optimizat metodele. Astfel încât, să putem obține rezultate fiabile. Acest lucru a permis analiza genomurilor antice utilizând cele mai avansate metode bioinformatice și statistice.

Un martor al încrucișărilor între popoare

Analizele genomului a șapte indivizi din mormântul Bréviandes, combinate cu analizele morfologice ale oaselor efectuate de antropologi, au arătat că acolo au fost înmormântați:

• o femeie care avea peste 60 de ani când a murit
• fiul ei, un bărbat adult cu vârsta cuprinsă între 20 și 39 de ani
• nepotul ei, în vârstă de aproximativ 4-8 ani
• mama nepotului, în vârstă de 20-39 de ani
• o femeie tânără în vârstă de 20-39 de ani
• nou-născutul tinerei femei
• un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Ultimele trei persoane nu erau rude cu celelalte din mormânt, iar ultimul copil nu era rudă cu niciunul dintre ceilalți. Tații bărbatului adult, al nou-născutului și al copilului singur nu au fost prezenți. Prin urmare, se poate presupune că acesta nu este mormântul unei singure familii biologice. Pe de altă parte, toate persoanele de sex feminin erau purtătoare ale unei componente ereditare caracteristice populațiilor din sudul Franței și sud-vestul Europei. Această origine comună în afara zonei mormântului ar putea explica de ce au fost îngropate împreună cu copiii lor.

În plus, genomul bărbatului adult a fost împărțit între originile neolitice franceze ale mamei sale și de la tatăl său, genomul popoarelor nomade de stepă de la nord de Marea Neagră. Acești nomazi au migrat în Europa Centrală în urmă cu aproximativ 5.000 de ani. S-au încrucișat cu populațiile neolitice locale înainte de a-și continua migrația spre estul, nordul și nord-vestul Europei. Printre cei șapte indivizi îngropați în mormânt, observăm aproape în „timp real" încrucișarea genomului nomazilor din stepe cu populația neolitică a zonei.

Două valuri majore de încrucișări

Au existat două valuri majore de încrucișări în timpul mileniului al treilea î.Hr. (care începe cu anul 1 din calendarul nostru). Primul val de încrucișări a avut loc între nomazii de stepă și agricultorii neolitici. Aceștia au creat ceramică caracteristică de formă globulară cu două până la patru mânere. Se crede că a avut loc în Europa Centrală și de Est în urmă cu aproximativ 4.900 de ani.

Descendenții lor de rasă mixtă au dezvoltat o nouă cultură arheologică, cunoscută sub numele de „corded ware". Își trage numele de la vasele de lut imprimate cu corzi înainte de ardere. Această cultură combină elemente ale culturii amforelor globulare și ale culturilor de stepă, inclusiv îngroparea morților în morminte individuale. Această practică de creare a ceramicii cu cordon s-a răspândit apoi spre est și nord în Europa. În timpul migrațiilor lor de la est la vest prin Europa, aceștia s-au reprodus mai degrabă între ei decât cu populațiile agricole indigene.

Genomul european

Se crede că un al doilea val de încrucișări cu populațiile indigene a avut loc 300-400 de ani mai târziu în Europa de Vest. În ambele cazuri, cele mai frecvente încrucișări au implicat bărbați migranți cu femei indigene. Începutul acestui al doilea val a fost cel identificat în mormântul de la Bréviandes-les-Pointes.

Genomul tuturor europenilor actuali care trăiesc pe continent de mai multe generații conține, pe lângă partea neolitică, o parte din această ascendență de stepă. Această prezență este mai pronunțată în Europa de Nord decât în Europa de Sud.

În concluzie, cele mai intense două faze de amestec genetic între populațiile migratoare din stepe și populațiile indigene sunt asociate cu apariția unei noi culturi. Aceasta din urmă a fost prima cultură cu adevărat pan-europeană. Aceste întâlniri și încrucișări a dus la formarea genomului caracteristic pentru mulți dintre europenii de astăzi, conform Live Science.