Descoperire istorică în Oltenia! Atenție la arătarea care i-a uimit și pe americani

foto: commons.wikimedia.org

Oamenii de știință din SUA au lăudat recent o descoperire istorică făcută pe Valea Oltețului (județul Olt, Oltenia). Este vorba despre o fosilă care aparține unei specii noi de pangolin, cea mai veche din Europa.

Noua specie de pangolin descoperită în Oltenia a fost botezată ”Smutsia olteniensis”. Conform analizelor efectuate pe fosila găsită în Oltenia, în prim-plan este chiar o specie de pangolin care nu era cunoscută până acum.

Tocmai pentru acest motiv, oamenii de știință din SUA consideră că au fost martorii unei descoperiri epocale. Existau indicia că specia amintită trăia în Europa la începutul Pleistocenului, epoca geologică din istoria planetei noastre care a început în urmă cu aproximativ 2.588.000 de ani, conform potrivit phys.org.

Profesoară de antropologie de la Universitatea Arkansas, Claire Terhune, a declarat că „nu este o fosilă spectaculoasă″, având în vedere că a fost descoperit „un singur os″.

Totuși, el aparține unei specii noi „a unui animal oarecum ciudat”. „Suntem mândri de ea fiindcă fosilele pangolinilor sunt extrem de rare. Acesta este, de asemenea, cea mai veche fosilă a unui pangolin descoperită vreodată în Europa și singura fosilă a unui pangolin din Europa Pleistocenului”, a punctat cercetătoarea americană.

foto: commons.wikimedia.org

Mai trebuie spus că descoperirea a fost făcută în situl Grăunceanu, pe Valea Oltețului, despre care se știe că este cel mai mare sit fosilifer din Europa de Est. Conform sursei citate, osul care a fost dezgropat este un humerus.

Descoperire de marcă în Oltenia

„Ceea ce ne entuziasmează în mod deosebit este că, deși unele cercetări din anii 1930 sugerau prezența pangolinilor în Europa în timpul Pleistocenului, acele fosile s-au pierdut și alți cercetători au pus sub semnul îndoielii validitatea lor.

Acum știm cu certitudine că pangolinii au fost prezenți în Europa în urmă cu cel puțin două milioane de ani”, a mai spus Claire Terhune despre specia botezată ”Smutsia olteniensis”.

Pangolinii din genul Smutsia există doar în Africa, astfel că descoperirea din România a fost acoperită inclusiv în prestigioasa revistă Vertebrate Paleontology.

Printre autorii care s-au ocupat de analizarea fosilei se se numără Sabrina Curran de la Universitatea Ohio, Timothy Gaudin de la Universitatea Tennessee din Chattanooga și Alexandru Petculescu de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din București.

Pangolinii reprezintă un ordin de mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși care se îmbină întocmai ca țiglele de pe acoperiș. Ei au botul alungit, coadă foarte lungă și limba lungă protractilă și foarte lipicioasă, cu ajutorul căreia adună furnicile și termitele.