O nouă specie de crocodil, care aparține unei linii evolutive considerate dispărută la limita Jurasic/Cretacic, a fost descoperită în bazinul Hațeg de cercetătorii de la Babeș- Bolyai, potrivit edupedu.ro.
Cercetătorii de la Babeș-Bolyai au descoperit o nouă specie de crocodil, în Bazinul Hațeg. „Specia descoperită aparține unei linii evolutive considerate dispărută la limita Jurasic/Cretacic”, au declarat paleontologii Vlad Codrea și Marton Venczel, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Descoperirea craniului de „crocodilifom pitic”, realizată de cei doi în localitatea Pui, a făcut obiectul unui articol publicat de cercetători într-o revistă de specialitate.
„Craniul noului gen și noii specii pentru știință Aprosuchus ghirai (Eusuchia, Family Atoposauridae) este excepțional și tridimensional conservat. Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar șirurile dentare sunt aproape complete”, afirmă cercetătorii clujeni.
„Specia descoperită aparține unei linii evolutive considerate dispărută la limita Jurasic/Cretacic (145 Ma). Craniul noului gen și noii specii pentru știință Aprosuchus ghirai (Eusuchia, Family Atoposauridae) este excepțional și tridimensional conservat. Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar șirurile dentare sunt aproape complete”, afirmă cercetătorii clujeni.
Până la această publicare, localitățile din Bazinul Hațeg, precum și din întreaga Transilvanie, au furnizat în majoritatea situațiilor doar dinți izolați, fragmente de craniu sau mandibule provenind de la un atoposaurid de dimensiuni mai mari numit Sabresuchus sympiestodon de la dinții săi caniniformi, în formă de pumnal.