Descinderi în Constanţa. Trei persoane sunt bănuite că au adus un prejudiciu de 1,3 milioane euro

Trei persoane sunt bănuite că au adus un prejudiciu statului de 1,3 milioane euro prin infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova efectuează, miercuri dimineaţă, două percheziţii la domiciliile din Constanţa a trei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor. 

Potrivit unui comunicat al IJP Prahova, activitatea infracţională s-a derulat în perioada 2013 - 2015, anchetatorii spunând că cei în cauză ar fi creat un circuit comercial fictiv în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat. 

"În fapt, persoanele bănuite, prin intermediul a mai multe societăţi, care activau în domeniul comerţului cu materiale reciclabile, ar fi efectuat operaţiuni bancare (retragere de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate. Totodată, persoanele care deţineau calitatea de administratori în fapt ai firmelor tip 'fantomă' din circuitul fictiv ar fi avut ca activitate şi racolarea de persoane cu posibilităţi financiare reduse prin intermediul cărora ar fi retras sume importante de bani din conturile bancare", arată sursa citată. 

Bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1.300.000 de euro în baza facturilor emise de firmele "fantomă", constând în impozit pe profit neconstituit, sumele de bani care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor fiind în valoare de aproximativ 2.200.000 de euro. 

Trei mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri, precizează Agerpres

Percheziţiile sunt efectuate împreună cu Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, cu sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din cadrul IJP Prahova şi IJP Constanţa.