Descinderea celui mai ÎNALT OFICIAL european la București. Este NEMULȚUMIT de relația Guvern-Președinție

Descinderea celui mai ÎNALT OFICIAL european la București. Este NEMULȚUMIT de relația Guvern-Președinție

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit, miercuri, în Parlamentul European și despre România și a lăudat faptul că țara noastră preia, de la 1 ianuarie, președinția Consiliului UE. Înaltul oficial european a adăugat că la Summit-ul de la Sibiu, din luna mai, se vor lua decizii importante pentru unitatea țărilor membre, pentru viitorul Uniunii Europene

Apoi, într-un interviu acordat Digi24, șeful Comisiei nu a mai vorbit la fel de elogios despre România și a afirmat că știe că există o dispută controversată în România, între preşedinte şi guvern. Juncker va fi veni săptămâna viitoare, luni,  în România pentru a participa la Summitul celor Trei Mări, eveniment organizat de Administrația Prezidențială. „Am impresia că există o uriaşă şi controversată dispută în România între preşedinte şi guvern şi o parte a Parlamentului. Am sentimentul că e totul în regulă în România? Nu”,  a declarat președintele CE. Juncker a mai declarat că nu a vorbit mai mult despre România în discursul de astăzi, deoarece mesajul nu ar fi fost în totalitate pozitiv și că așteaptă rezultate în ceea ce privește respectarea statului de drept. Jean-Claude Juncker a susținut, miercuri, la Strasbourg, ultimul discurs despre Starea Uniunii, în Parlamentul European.