Deschiderea sezonului estival pe litoral ar putea fi amânată. Hotelierii, surprinși de numărul de turiști
- Iulia Moraru
- 27 aprilie 2024, 16:37
Numărul de turiști pe litoral este sub așteptări în acest an, doar aproximativ un sfert din cifra estimată pentru mini-vacanța de 1 Mai și de Paști alegând să-și petreacă timpul aici. Această situație i-a luat prin surprindere pe hotelieri, care au fost nevoiți să-și reevalueze planurile inițiale.
Proprietarii din industria HoReCa anticipau prezența a cel puțin 100.000 de turiști în perioada următoare, astfel încât s-au pregătit în mod corespunzător.
Cu toate acestea, estimările lor nu s-au potrivit deloc cu cererea reală, deoarece s-au înregistrat doar aproximativ 25.000 de rezervări, mult sub cererea din anii anteriori.
Numărul de turiști de pe litoral a scăzut semnificativ anul acesta
Chiar și în scenariul în care mulți turiști ar opta pentru spontaneitate și ar alege să se cazeze direct când ajung în stațiune, tot există șanse reduse să fie înregistrate mai mult de 50.000 de rezervări.
Ca urmare, proprietarii de hoteluri ar putea decide să amâne deschiderea sezonului și să se axeze mai degrabă pe lucrările de renovare.
Totodată, cei mai avantajați par să fie proprietarii de apartamente de pe litoral, care le închiriază prin intermediul platformelor precum Booking.
Mulți români aleg aceste opțiuni, fiind obosiți de cazările cu mobilier vechi de zeci de ani și lipsite de renovări, potrivit bugetul.ro.
Românii preferă destinațiile din afară anul acesta
Potrivit unui comunicat emis de o agenție de turism online, în acest an, destinațiile mediteraneene precum Italia, Spania, Grecia, Franța și Malta reprezintă peste 40% din rezervările de zbor înregistrate de companie în perioada mini-vacanței de Paști, renunțând astfel să meargă pe litoral.
De asemenea, Tenerife (Spania) și Grecia s-au clasat în topul celor cinci destinații preferate de români pentru zilele libere din luna mai.
„În ceea ce priveşte destinaţiile europene preferate de aceştia pentru sejurul de Paşte, cele mai multe rezervări sunt pentru: Tenerife, Milano, Bruxelles, Londra, Roma, Barcelona şi Madrid. Interesant de precizat este că Paris, care până acum era nelipsit din acest top, a dispărut din preferinţele călătorilor.
O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că anul acesta oraşul va găzdui mai multe evenimente sportive de anvergură (Olimpiada, Roland Garros, UEFA Champions League), ceea ce înseamnă că va fi supraaglomerat şi că, implicit, preţurile vor creşte semnificativ”, se menţionează în comunicat.