Deputatul Cristian Rizea, "un golănaş pe care unii au avut nesăbuinţa să-l facă deputat"
- Căt ălin Antohe
- 4 iulie 2011, 20:01
Aşa l-a caracterizat unul din politicienii îmbătrâniţi în sălile Parlamentului pe colegul PSD-ist, cercetat acum de DNA, ANAF şi ANI pentru că averea deţinută, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de aproape 400.000 de euro, iar Cristian Rizea pomenise în declaraţia de avere venituri de doar 70.000 de euro.
Informaţiile adunate de "Evenimentul Zilei" demonstrează că nu este nici un fel de exagerare în caracterizarea consemnată mai sus. Viaţa, cariera şi ascensiunea politică a lui Cristian Rizea pot fi punct de plecare pentru un scenariu de film, mai ales că personajul a căpătat şi o poreclă savuroasă în lumea mondenă a Capitalei, de care e preocupat în aceeaşi măsură ca şi de cea politică. I se spune "Cristi Ferrari", fiindcă a avut ambiţia să se afişeze cu un bolid de 200.000 de euro, trecut în acte pe numele şoferului său.
Prima descălecare la PNL
Personajul Cristian Rizea apare în lumea mondenă a Capitalei la sfârşitul anilor ’90, când la putere era Convenţia Democrată. Abia terminase Politehnica în 1997 şi a mirosit rapid că politica şi afacerile îl vor propulsa.
A început cu afaceri. Comerţ cu "amănuntul". Pantofi, adidaşi, cosmeticale. Unele aduse de la turci, altele, autohtone. Prin 1999 avea destul cheag cât să se creadă mare om de afaceri, mai ales că pătrunsese în mediul politic, înscriindu-se în PNL. Sponsoriza diverse acţiuni mărunte ale filialei de sector şi învăţa din mers "look-ul" unui "băiat descurcăreţ": costum Armani, ceas de marcă, mobil ultimul tip, pantofi mereu noi.
Lui Cristian Rizea, merită să-i urmărim ascensiunea politică. Supărat că nu i se dă brânci în sus, tânărul om de afaceri se aruncă cu tot cu bagaje şi bănuţi în noua formaţiune politică, ruptă din PDSR. Adică în APR, condus de Teodor Meleşcanu. În câteva luni, parcă afacerile încep să prospere.
A tras scaunul de sub APR
Se împrieteneşte cu Cristina Zevedei, fostă colegă de facultate, măritată cu Cristian Zevedei, om de afaceri. Cei doi bărbaţi chiar încearcă nişte afaceri împreună. APR, crede Rizea, nu-şi onorează promisiunile politice faţă de el şi, într-o zi, scandalul izbucneşte. Adevărul e că şi aperiştii se cam săturaseră de aerele lui de fante şi atitudinea sfidătoare faţă de unii membri ai partidului, dar mai ales după un conflict cu Mihail Erbaşu. Şi i-au făcut vânt.
N-au anticipat, însă, de ce-i în stare mititelul Rizea. "Sponsorel" s-a dus într-o zi la sediul partidului cu nişte maşini şi a încărcat tot mobilierul, inclusiv scaunele din sala de sedinţă. Tot din această perioadă datează şi o întâmplare nefericită, care a provocat însă ilaritate în rândul cercurilor politice, dar şi al poliţiştilor care au anchetat cazul. Relaţia dintre Rizea şi familia Zevedei devenise atât de apropiată încât, la un moment dat, soţul s-a simţit încornorat şi i-a aplicat o corecţie.
TRASEU
De la Marinela Niţu, la şefa "Autorităţii de Management"
Ca să-şi facă ceva imagine, deci loc prin presa vremii, Rizea se atârnă de una din vedetele momentului, Marinela Niţu, viitoarea iubită a "Luceafărului Huilei", Miron Cozma.
Ziarele îi "surprind" făcând donaţii de pantofi şi de Gerovital la căminele de bătrâni. De această perioadă se leagă şi prietenia lui Cristian Rizea cu o altă vedetă mediatică a ultimei perioade, fosta şefă a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) - Cristina Zevedei. Răsunător a fost scandalul legat de mişmaşurile cu fondurile europene, soldat cu demiterea şefei care le gestiona.
Premierul Emil Boc, ministru interimar la Muncă, a semnat, la începutul lunii mai 2011, ordinul de înlocuire din funcţia de director general al AMPOSDRU a Cristinei Zevedei.
O doamnă performantă
Blonda doamnă a condus această instituţie din martie 2010 şi a ajuns la performanţa ca, prin acest program, să crească plăţile de la circa 80 de milioane de euro (înainte să preia ea frâiele) până la 485 de milioane de euro, în martie anul acesta. Ei bine, apropierea dintre Cristian şi Cristina s-a legat în perioada în care ambii erau studenţi la Politehnică, destul de săraci ca să-şi propună să cucerească lumea. Despre Cristina Zevedei s-a scris că o perioadă a fost barmaniţă la un bistro de lângă Athenee Palace, iar slujba se pare că i-a îmbogăţit palmaresul de cunoştinţe masculine din mediul politic şi de afaceri. Oameni de folos, peste ceva timp.
DENUNŢ
"Cristi Ferrari" se plângea că a fost "agresat fizic de 3 ori, tâlhărit şi ameninţat cu moartea" de Zevedei
În cercurile apropiaţilor, dar şi în faţa unor reprezentanţi ai presei, Cristian Rizea s-a lăudat că juna Cristină îl iubea cu patimă şi ar fi dat dracului căsnicia pentru el. Oficial, însă, spunea că Zevedei se enervase pe el fiindcă făcea dezvăluiri importante din interiorul APR. "În ultimele 14 zile am fost agresat fizic de 3 ori, tâlhărit şi ameninţat cu moartea de către domnul Zevedei Cristian. Ultima dată, am fost agresat pe 22 iulie 2000, la barul Planet", declara în acea perioadă, Cristian Rizea.
Chelfăneală la buza pompei
Pe 7 iulie 2000, când o încasase prima oară, depusese şi plângere la Secţia 1 Poliţie, probând cafteala primită cu o casetă video, pe care exista înregistrarea camerei dintr-o benzinărie. Politicieni din APR au susţinut, la vremea respectivă, că junele Rizea a fost bătut fiindcă băgase mâna în visteria partidului din calitatea lui de vicepreşedinte al Consiliului Naţional Economic, ba le mai şutise şi scaunele la plecare.
Cu timpul, apele s-au liniştit, femeia şi-a reconsiderat poziţia, bărbaţii şi anchetatorii au stins flacăra războiului şi dosărelul penal. Cristina Zevedei a simţit şi ea că drumul său, la 24 de ani, nu poate fi decât în politică, aşa că din acel moment începe să lucreze la asta. Intra în PD, la filiala sectorului 4, ajungând, în 2011, să împartă fonduri europene după bunul plac.
"Ferrari" frânat de DNA
Sfârşitul anului 2000 îl găseşte pe Rizea în rândurile PSD-ului câştigător al alegerilor. Brusc, "omul de afaceri" (aşa îi plăcea să se prezinte) îşi găseşte loc printre susţinătorii lui Adrian Năstase. E numit director de cabinet al ministrului Tineretului Georgiu Gingăraş, unde stă până în 2002. Nu renunţă la afaceri, dar în acte, îl scoate în faţă pe şofer. Încet dar sigur, se apropie de aripa tânără a partidului, în special de Daciana Sârbu. Ea la ANT (Agenţia Naţională a Tineretului), el, director general al ANSIT, dar şi vicepreşedinte al PSD, sector 6. Ca şi amica sa, Cristina Zevedei, a urcat scara politicii până la funcţia de deputat PSD Diaspora, ascensiunea fiindu-i suspendată de cercetările procurorilor anti-fraudă. CITIŢI ŞI:
- Rizea, deputatul cu Ferrari pe numele şoferului
- Deputatul PSD Cristian Rizea, găsit de ANI cu 300.000 de euro nejustificați și tranzacții suspecte
- Operaţiunea "CONFISCAŢI AVERILE CORUPŢILOR