Deputatul Aurel Bălășoiu, audiat la Parchetul General în dosarul de abuz al unui minor

Sursa: Gândul.ro

Fostul membru PSD, actualmente doar deputat, după ce a fost exclus din partid, Aurel Bălășoiu, este audiat în aceste momente de către procurorii Parchetului General în dosarul în care sunt vizate infracțiuni grave de viol și act sexual cu minor.

Anchetatorii au deschis acest dosar la începutul lunii, după ce în presă au apărut mai multe fotografii în care părea că deputatul Aurel Bălășoiu se află în ipostaze neortodoxe și niște mărturii care indicau că acesta ar fi întreținut relații sexuale cu un minor. Ulterior după ce una dintre presupusele victime a fost audiată s-a conturat și infracțiunea de viol, astfel încât s-a început urmărirea penală in rem cu privire la cele două infracțiuni, în dosare separate.

A negat vehement orice implicare în uriașul scandal izbucnit în ultimele săptămâni

Iată că la câteva săptămâni este audiat și parlamentarul care a negat de la începutul izbucnirii scandalului orice implicare și a spus că nu este el cel din poze.

”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 Cod penal, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la săvârşirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României”, a transmis, pe 4 octombrie, Parchetul General într-un comunicat de presă.

Ce prevede Codul Penal

Instituția a mai transmis, în același comunicat, că la Secția de urmărire penală și criminalistică a fost deschis și un al doilea dosar, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol, ca urmare a depunerii unei plângeri penale. După izbucnirea scandalului, deputatul a decis să își ia o perioadă concediu de odihnă, iar când a fost întrebat de o eventuală demisie a exclus această ipoteză. Rămâne de văzut dacă în urma audierilor procurorii vor dispune vreo măsură în ceea ce-l privește sau se va începe urmărirea penală in personam, așa cum prevede Codul Penal.