Deputații și-au dat UNDĂ VERDE să ancheteze alegerile din 2009 în paralel cu procurorii
- Ana Petrescu
- 8 mai 2017, 17:17
Camera Deputaților a votat, în plenul de luni, schimbarea regulamentului de funcționare, în sensul ca ancheta Parlamentului să se desfășoare în paralel cu cea a procurorilor.
Propunerile de modificare a statutului și regulamentului proprii au fost depuse, la începutul săptămânii trecute, de către deputații PSD Florin Iordache și Eugen Nicolicea.
O primă propunere legislativă semnată de foștii miniștrii vizează completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor în sensul „instituirii unor reguli clare pentru organizarea şi funcţionarea comisiilor de anchetă”. Concret, modificarea ar permite ca o comisie parlamentară să-și deruleze propria anchetă în paralel cu cea a procurorilor.
O a doua propunere vizează modificarea şi completarea art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sensul "instituirii unor reguli clare de procedură referitoare la citarea şi invitarea persoanelor în faţa comisiei de anchetă, care să cuprindă şi măsurile ce pot fi propuse în situaţia în care aceste persoane refuză nemotivat să se prezinte în faţa comisiei".
Tot astăzi, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că în plenul reunit de marți se va hotărî înființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009.
"Mâine, după intervenția președintelui în plenul reunit, va fi un plen reunit în care se va hotărî înființarea comisiei, componența, obiectivele și modificări la regulamentul comun", a spus Dragnea.
Întrebat dacă el va conduce comisia, liderul PSD a răspuns: "Nu știu. Nu cred".
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a anunțat, la jumătatea lunii trecute, că a deschis un dosar penal cu privire la alegerile prezidențiale din 2009, "ca urmare a informa'iilor f[cute publice de către jurnalistul Dan Andronic". Reprezentanții PICCJ au adăugat că cercetarile sunt efectuate in rem și vizează infracțiunile de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale.