Deputaţii ruşi au adoptat o lege care prevede castrarea chimică pentru pedofili
- Paul Ciocoiu
- 4 octombrie 2011, 18:39
Deputaţii ruşi au adoptat astăzi o lege ce permite condamnarea la castrare chimică a pedofililor găsiţi vinovaţi de agresarea sexuală a unor minori cu vârste până la 14 ani, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Această măsură a fost adoptată în primă lectură în cvasiunanimitate de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, cu 322 de voturi pentru şi doar unul singur împotrivă.
Textul, care sporeşte sancţiunile împotriva pedofililor, prevede, pe lângă posibila recurgere la castrarea chimică împotriva autorilor de infracţiuni sexuale asupra unor minori de mai puţin de 14 ani, o pedeapsă ce poate merge până la închisoare pe viaţă pentru recidivişti, conform agenţiilor de presă ruse.
Pe viitor, "în baza avizului unei comisii de medici, un tribunal l-ar putea constrânge pe autorul unei infracţiuni sexuale asupra unui minor de mai puţin de 14 ani să suporte o castrare chimică", a declarat reprezentantul preşedintelui rus în Dumă, Gari Minh, citat de agenţia ITAR-TASS. "Operaţiunea va trebui realizată pe baza expertizelor medicale ordonate de tribunal", a subliniat el.
Adoptarea acestei măsuri este "răspunsul societăţii la creşterea numărului de infracţiuni sexuale asupra minorilor", a declarat deputatul partidului ultramajoritar Rusia Unită Oleg Morozov, potrivit imaginilor transmise de televiziune. Adoptat în primă lectură, textul urmează să fie examinat în a doua şi ultimă lectură înainte de a fi transmis Consiliului Federaţiei, camera superioară a legislativului rus.