Deputaţii români, "fruntaşi" la chiul şi în Parlamentul European
- Adam Popescu
- 11 mai 2009, 19:56
Eurodeputaţii români, alături de cei suedezi şi italieni sunt "fruntaşii" chiulului din Parlamentul European, cei mai vrednici fiind austriecii, se precizează într-un studiu realizat de London School of Economics şi Universitatea Liberă din Bruxelles.
Prezenţi în proporţie de 92,71% la şedinţele de plen ale Parlamentului European, eurodeputaţii austrieci se află în fruntea clasamentului, fiind urmaţi de europarlamentarii estonieni (91,95 la sută) şi cei finlandezi (91,83 la sută). Eurodeputaţii din Slovacia ocupă a patra poziţie cu un procent de participare la şedinţele PE de 91,66%.
La mijlocul clasamentului se situează Franţa (85,09 %), Marea Britanie (85,84 %) şi Germania (87,82%), în timp ce printre codaşe se află Italia, cu o prezenţă de 71,93 %, după România cu 78,46% şi Suedia cu 82,63 %.
Informaţiile referitoare la fiecare deputat în parte arată că numai şase eurodeputaţi au asistat la toate şedinţele din timpul mandatului acestora: conservatorul grec Manolis Mavrommatis, ecologistul francez Gerard Onesta şi conservatoarea Margie Sudre, în funcţie de la începutul legislaturii din iulie 2004, dar şi socialistul bulgar Efgheni Kirilov (în funcţie din ianuarie 2007), socialistul sloven Aurelio Juri (în funcţie din noiembrie 2008) şi conservatorul român Iosif Matula (în funcţie din decembrie 2008), precizează Mediafax.