Deputații au ultimul cuvânt privind modificările la CP și CPP

Deputații au ultimul cuvânt privind modificările la CP și CPP

Comisia Juridică din Camera Deputațilior va avea mâine, pe ordinea de zi 22 de proiecte legislative de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură penală.

Tot mâine reprezentanții Parchetului General, ai Instanței Supreme și ai CSM trebuie să transmită puncte de vedere privind modificările la CP și CPP. În urmă cu o săptămână, deputații PSD din Comisie au suplimentat ordinea de zi cu cele 22 de proiecte. La ședință, au participat și președintele ICCJ, Livia Stanciu, președintele CSM, Marius Tudose, care au precizat că nu sunt de acord că modificările la CP și CPP, legea actuală fiind în acord cu

Timp limitat

Ministerul Justiției face presiuni pentru ca propunerile făcute de Guvern să fie adoptate până la finalul lunii iunie, Camera Deputaților fiind for decizional. Printre cele mai importante modificări care au fost adoptate de Senat sunt: inițiativa senatorului PSD Șerban Nicolae prin care corupții scapă de arest preventiv și de cătușe sau înlocuirea sintagmei „suspiciuni rezonabile” cu „indicii temeinice”. Ambele propuneri au fost adoptate de Senat.