Deputat PMP, către premierul Dăncilă: Prostiți românii de-i paralizați, pe care nu îi „emigrați”, minciunii îi asimilați!
- Maria Stan
- 24 iulie 2018, 09:33
Președintele executiv PMP, Marius Pașcan, a făcut radiografia celor șase luni ale premierului Viorica Dăncilă, în fruntea Guvernului, subliniind că întraga activitate de la Palatul Victoria s-a concentrat în „lupta exclusivă a puterii politice cu DNA și împotriva justiției, pentru apărarea infractorilor politici”
Într-un comunicat de presă, deputatul PMP a atras atenția că, în realitate, România este în continuare „îndatorată iresponsabil de guvernarea PSD-ALDE, plus UDMR”.
„Împrumutăm masiv pentru a se putea acoperi creșterile de salarii, pensii și ajutoarele sociale, fără niciun suport în veniturile bugetului de stat și în economia reală. Inflația a devalorizat moneda națională, a scăzut puterea de cumpărare, a fost dat peste cap indicele Robor și au fost generate creșteri de prețuri la combustibili, energie, alimente... Investițiile or fi existând pe undeva, prin buzunarele politicienilor care compun guvernarea, dar lipsesc aproape cu desăvârșire în privința marilor proiecte de infrastructură națională. Sunt îndatorați pe termen lung și copiii noștri, este trădată și vândută România!”, potrivit sursei precizate.
Mai mult, datoria externa totala a României a crescut în primele cinci luni ale acestui an, față de finalul anului trecut, cu 2,56 miliarde euro, la 96,04 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR).
Pe de altă parte, deputatul PMP a pus la colț Opoziția, pentru că „dreapta politică este pe post de „babă” care se pieptănă înt-o atmosferă de letargică blazare și autosuficiență iar partidele care o compun se concurează reciproc, individualist, orgolios și egoist, prin sondajele mistificate de opinie. Cine comandă și plătește sondajul, aceluia sociologul, violonistul cu bancnota lipită pe frunte, îi va dedica acel procent, conform celebrei ziceri a lui Nenea Iancu Caragiale: „muzica iaște aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut”…
În cele din urmă, Marius Pașcan a făcut apel: „Politicieni ai dreptei uniți-vă și urniți-vă, până nu va fi mult prea târziu! ”, pe baza realității potrivit căreia „unii dintre cei care conduc astăzi PSD-ALDE și UDMR vor dubla la nevoie încă o dată salariile și pensiile, vor împrumuta România pe vecie și o vor vinde, la nevoie, pe bucăți doar pentru a-și proteja interesele și privilegiile pe termen lung. Ați văzut cu ce tupeu s-au coalizat pentru modificarea Codului Penal, a Codului de Procedură Penală, cum au trădat România prin Codul Administrativ oficializând de jure limba maghiară în anul excepțional, de grație, al României Centenare, al națiunii române. Este evident că acești politicieni nu au niciun scrupul, au compus un grup infracțional organizat la cârma României, cu o agendă proprie, și se căznesc să aservească justiția puterii politice. Atunci când vor reuși, vor spulbera în pseudo-statul nostru posibil de „drepți” orice opoziție politică reală.”, potrivit comunicatului de presă.