Deputat PDL: Roberta Anastase ar trebui să îşi dea demisia
- Adam Popescu
- 1 octombrie 2010, 16:13
Deputatul PDL de Alba, Clement Negruţ, a declarat, astăzi, că Roberta Anastase ar trebui să îşi dea demisia de la şefia Camerei Deputaţilor, dacă Legea Pensiilor va fi returnată de Curtea Constituţională, chiar dacă nu este singura vinovată de situaţia creată.
"Conform regulamentului Camerei Deputaţilor, atributul numărării mâinilor ridicate este al secretarilor. În sală au fost doi secretari, unul de la PNL, unul de la PDL. Nici unul din cei doi secretari nu a anunţat lipsa cvorumului. La momentul votului toţi eram în picioare. Nu aveai cum să îţi dai seama că suntem 80-90 sau o sută, dar 180 n-am fost, asta vă pot spune. Dar Curtea Constituţională se va pronunţa, iar dacă se va pronunţa cu retrimiterea la Cameră, în opinia mea, doamna preşedinte Roberta Anastase trebuie să facă un pas în spate, adică să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor", a declarat deputatul, precizând că opinia lui este împărtăşită de mai mulţi deputaţi din grupul PDL. Pe de altă parte, el a arătat că va solicita, având şi la acest capitol susţinerea mai multor deputaţi PDL, depunerea mandatului actualului Birou Politic Naţional şi organizarea de noi alegeri pentru conducerea partidului, fiind de părere că de organizarea acestora ar trebui să se ocupe Vasile Blaga. "Întregul BPN trebuie să-şi asume faptul că, din cauza modului în care a ştiut să gestioneze politic partidul, am căzut de la 38% la 15%. Până în decembrie să se facă alegeri, altfel o să vedeţi lupte intestine în interiorul partidului la nivel naţional. Blaga este singurul care, din 1990 până acum, a ţinut partidul acesta aşa unit şi a fost o disciplină legată de tot ce înseamnă politică", a spus Negruţ.