Cu organismul slăbit de multiple boli, Guillaume, fiul lui Gérard Depardieu, s-a stins luni într-o clinică din Paris, după ce a trecut prin două spitale româneşti.
Sfârşitul “eternului revoltat” al cinematografiei franceze, cum îl numea presa din Hexagon, la doar 37 de ani, pare regizat cu un cinism pe care numai Guillaume Depardieu îl putea egala. Un destin ironic face ca ultimul său film, „Copilăria lui Icar”, să fie o frântură din propria sa poveste, aceea a unui om chinuit de incertitudini şi constrângeri fizice. La fel de ironic, în ultimul sa întâlnire cu presa, pe 1 octombrie, printre confesiuni neaşteptate despre părinţii săi şi copilăria sa, vorbea despre moarte.
„Eu trăiesc cu moartea în fiecare zi, doar pentru a putea savura o gură de aer”. Deşi se simţea rău în ultimele zile de filmare, a rămas pe platouri până la ultimul cadru, pe 8 octombrie. Bulversată de dispariţia sa, actorii, producătorii şi echipa refuză să dea detalii despre ultimele clipe petrecute alături de el.
„Noi, cei din familia Depardieu, ştim să murim nobil”
În ziua ultimului său interviu, toamna întinsese pe iarbă, la soare, toţi câinii pripăşiţi la studiourile Castel Film şi hrăniţi de paznici. Lui Guillaume i se păreau „geniali” şi-i chema lângă el, în timp ce macheuza îşi dădea toată silinţa să-i retuşeze cearcănele. Ochii îi lăcrimau involuntar, mâinile şi vocea îi tremurau. Din rulota lui şi a iubitei sale cobora din când în când fiul lui adoptiv în vârstă de cinci ani, târând o trotinetă şi ronţăind biscuiţi.
„Uite ce mi-a făcut femeia pe care o iubesc!”, arăta zâmbind spre o pereche de ochelari negri fără o lentilă. „Mi i-a spart”. Ceru un fum colegului său de platou şi-şi dădu jos cămaşa neagră, o aruncâ pe scaunul din iarbă. Secvenţa filmată în ziua aceea – o scenă cu el, pe patul de spital, şi infirmiera sa (Dorotheea Petre) îngrijindu-l - îi cerea să fie îmbrăcat în negru complet. „Liberté”, strigă, şi „liberté” era tatuat pe spatele lui. „Noi, cei din familia Depardieu, ştim să murim nobil. Noi avem „dieu” în nume”, declama teatral, pe neaşteptate. Cu Guillaume, toate se petreceau pe neaşteptate: era când exuberant, când extrem de trist, iar dacă cei din echipa de filmare se obişnuiseră, cei care abia îl întâlneau asistau la un spectacol bizar.
Confesiunile sale bruşte te descumpăneau: „Asta e femeia care are grijă de mine de câţiva ani. I-am făcut mult rău...”, întinse mâna după Rejan, „bruneta cu şapcă”. Împreună cu ea, Guillaume a tăiat şi rescris febril scenariul „Copilăriei lui Icar”, despre un bărbat rămas fără un picior, care se supune unui experiment de regenerare celulară.
Depardieu a acceptat să-i fie amputat un picior în 2003 - „prima mea decizie de om liber”, mărturisea - în urma unui accident de motocicletă din 1995 şi a 17 operaţii grele din cauza unei infecţii cu un stafilococ (a înfiinţat o fundaţie care-i poartă numele, pentru pacienţii care suferă de maladii nozocomiale, contractate în timpul spitalizării).
Un alt accident de motocicletă avusese astă-vară, cu puţin înainte de a veni în România. De aceea, când a încercat să pornească scuterul unui tehnician, parcat în faţa studioului 07, Rejan s-a îngrijorat şi i-a rugat din priviri pe cei din jur să-l oprească. Cea mai importantă persoană din viaţa lui, Louise, fiica sa de doar opt ani, îl aştepta la Paris.
„Distrus, antisocial, animalizat”
Copil al cinema-ului francez, născut într-o familie de artişti celebri, Gérard şi Elisabeth, Guillaume a avut tentaţia autodistrugerii încă din copilărie. Lipsa de afecţiune din partea unor părinţi prea ocupaţi cu propria celebritate l-a împins la acte de teribilism. La 16 ani se hotărâse să devină mercenar, iar la 17 era deja toxicoman, fugise de acasă, furase, şi primea prima pedeapsă cu închisoarea pentru consum şi trafic de heroină.
„Trebuie să recunosc că am făcut puţin pe gigolo..., pentru bărbaţi şi femei. Câştigam destul de mulţi bani aşa. În orice caz, îmi câştigam independenţa”, mărturisea Depardieu jr. în autobiografia sa, „Tout donner”, publicată în 2004. La 20 de ani se declara deja „distrus, antisocial, animalizat”. La aceeaşi vârstă, a apărut şi primul rol carel l-a scos din umbra tatălui său, în „Tous les matins du monde” de Alain Corneau.
„Viaţa invită moartea”
În toată cariera sa, a jucat în peste30 de filme, dintre care trei turnate în România: „Cyrano de Bergerac” (1989), „Les Rois Maudits” (2004) şi „Copilăria lui Icar”, regizat de Alex Iordăchescu şi programat să aibă premiera în martie 2009. În 1999, Catherine Deneuve i-a fost parteneră de platou în „Pola X”, iar în 2001, şi-a înfruntat tatăl în „Iubeşte-ţi tatăl” de Jacob Berger.
Cei doi nu s-au reconciliat niciodată, iar în ultimul său film a jucat cu acest regret, mărturisit în cel din urmă interviu: „Nu mai vorbesc cu tatăl meu. Îi trimit mesaje, pentru că ştiu că viaţa e precară. Viaţa invită moartea. Dar lor nu le pasă de mine”. De altfel, una dintre cele mai dificile scene din „Copilăria lui Icar”, descrisă de actriţa Alysson Paradis, are vocaţie de prezicere neagră. „Trebuia să îi spun lui Guillaume «Oamenii sunt născuţi să moară», frază care m-a bulversat complet. Era prima scenă importantă pe care o filmam împreună cu el. S-a lăsat tăcerea, eu m-am retras într-un colţ, începuseră să-mi curgă lacrimi, iar Guillaume era foarte emoţionat”.
Pneumonia şi ciroza i-au fost fatale
Guillaume Depardieu suferea de o pneumonie extrem de severă şi de ciroză hepatică, susţin surse medicale. Actorul a fost transportat de urgenţă sâmbătă la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ deoarece tuşea cu sânge. „Actorul a fost adus la institut cu suspiciunea de hemoptizie (n.r. - sângele eliminat provenea din plămâni).
În urma investigaţiilor, a reieşit că avea hemoragie digestivă superioară, ceea ce înseamnă că, de fapt, sângele eliminat era din stomac. Radiografia a arătat şi o opacitate pulmonară ce poate indica un proces pneumonic sau o tumoră, dar urgentă rămânea hemoragia digestivă“, afirmă Nicolae Galie, managerul Institului „Marius Nasta“.
Medicii de la institut care l-au examinat pe actor timp de 30 de minute au luat legătura prin telefon cu doctorul care îl îngrijea în Franţa, de la care au aflat că Guillaume Depardieu suferea de ciroză hepatică şi varice esofagiene, o complicaţie a acestei boli, şi că era cunoscut ca fiind un mare consumator de alcool şi de droguri.
În plus, actorul nu ar fi fost la prima sângerare de acest gen. De la Institutul „Marius Nasta“, actorul în vârstă de 37 de ani a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Surse medicale din spital susţin că actorul nu avea hemoragie digestivă, ci o pneumonie extrem de severă.
„În urma endoscopiei, diagnosticul de hemoragie digestivă superioară a fost infirmat. Investigaţiile au arătat că pacientul suferea, printre altele, de hemoptizie. El avea o patologie complexă, dobândită în cursul timpului“, susţine sursa medicală. La cererea familiei, actorul a fost transportat duminică la spitalul Garches din Paris. Familia actorului a solicitat ca informaţiile privind cauza morţii lui Guillaume Dépardieu să fie date publicităţii de Ambasada Franţei. „Astăzi vom trimite dosarul pacientului la Ambasada Franţei“, a mai spus sursa medicală din cadrul Spitalului Floreasca. Actorul va fi îngropat vineri în comuna Bougival, Franţa. (Ramona Samoilă)
Ultimul rol înainte de moarte
Guillaume Depardieu a murit la câteva zile după ce şi-a încheiat rolul în „Copilăria lui Icar“, care va intra în istorie drept ultimul său film. Producătorii peliculei regizate de Alexandru Iordăchescu - care va intra pe ecrane, cel mai probabil, în martie - spun că actorul s-a angajat atât de tare în această partitură încât „n-ar fi de mirare să ia un premiu de interpretare“.
Dispariţia lui Depardieu Jr. se adaugă unui şir lung de decese în timpul filmărilor sau cu puţin timp înaintea premierei. Ultimul nume pe această listă neagră e Heath Ledger, care a murit în ianuarie, la 28 de ani, din cauza unei supradoze accidentale cu medicamente, la puţin timp după ce a terminat filmările la „Cavalerul Negru“. Rolul Jokerului i-a adus cronici spectaculoase, care anticipează, probabil, un Oscar postmortem.
James Dean a murit într-un accident de maşină, la doar 24 de ani, cu o lună înaintea premierei filmului „Rebel fără cauză“, iar Clark Gable n-a apucat niciodată să-şi vadă ultima peliculă, „Inadaptaţii“.
Marylin Monroe filma pentru „Move Over, Darling“, în 1962, când o supradoză de droguri i-a fost fatală. Natalie Wood a murit înecată în 1981, în timp ce juca în „Brainstorm“. În 1967, Spencer Tracy a sfârşit în urma unui atac de cord, la puţin timp după ce a interpretat un rol în „Ghici cine vine la cină“, iar Bruce Lee s-a stins din cauza unui edem cerebral, la 32 de ani, înainte de a-şi lansa „Enter the Dragon“.
„M-am născut în arondismentul 14, într-un cartier din Paris, sărac şi fericit. Când tatăl meu a început să câştige bani, eu am devenit bogat şi nefericit. Pentru că era plecat tot timpul, eram singur mereu. Rămâneam cu sora mea, care se închidea în camera ei. Iar eu băteam: «Julie, ar trebui să trecem împreună prin asta». Iar ea nu deschidea uşa.“
„Când m-am născut, bunicii mei din partea tatălui erau vrăjitori. O vrăjitoare albă şi una neagră. Tatăl meu nu mai vorbise cu ei, plecase de acasă la 14 ani, ca şi mine, bizar. A urcat într-un tren spre Paris şi dus a fost. A întâlnit-o pe mama mea, s-au plăcut şi m-au făcut pe mine. Avea 23 de ani. În ziua în care m-am născut, bunica şi străbunica mea, vrăjitoarea neagră şi vrăjitoarea albă, au spus «El e». Iar eu am spus nu. Eu vreau să cânt. Prefer să cânt decât să fiu vrăjitor. Nu îmi place să mă joc cu sorţii. Într-un sfert de oră fac 200 de euro în stradă, în orice colţ din lumea asta. Am trăit aşa timp de 8 ani.“
„Nu mai vorbesc cu tatăl meu. Îi trimit mesaje, pentru că ştiu că viaţa e precară. Viaţa invită moartea. Dar lor nu le pasă de mine“
„Eu sunt în exil, nu mă mai întorc în Franţa cât e Sarkozy preşedinte, gata, s-a terminat. Până la alegerile viitoare, din 2012, când eu voi fi preşedinte. Nu am timp să glumesc.“
Citiţi şi:
Depardieu jr.: „Nu mai vorbesc cu tatăl meu”
Fiul lui Gérard Depardieu, rănit într-un accident