Fostul baschetbalist american Dennis Rodman susţine că l-a văzut la începutul lui ianuarie pe unchiul liderului nord-coreean Kim Jong-un, Jang Song-thaek, executat în decembrie de către regim.
Într-un interviu pentru revista americană DuJour, sportivul îl laudă pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, pe care îl numeşte "prietenul meu pe viaţă" şi asigură că acesta nu intenţionează să folosească bomba atomică.
"Ultima dată când am fost acolo, când se spunea că şi-a omorât prietena, că l-au ucis pe unchiul său şi l-au aruncat la câini, aceştia se aflau chiar alături de mine", a declarat Dennis Rodman, potrivit Mediafax.
Jang Song-thaek, al doilea om în stat, a fost arestat, judecat sumar şi executat pe 12 decembrie, în cadrul unei epurări considerate cea mai importantă schimbare politică din Coreea de Nord de la instalarea la putere a lui Kim Jong-un, la sfârşitul lui 2011. Execuţia acestuia a fost confirmată de către regim.
Dennis Rodman este un apropiat al regimului de la Phenian, unde călătoreşte des. Fostul sportiv s-a întâlnit cu dictatorul nord-coreean de cel puţin patru ori în decurs de un an, ultima dată în ianuarie.