Unul dintre cei mai cunoscuți preoți din România, Constantin-Valer Necula este invitatul lui Denise Rifai, la Kanal D, în ediția de duminică, 24 aprilie. Părintele va răspunde la întrebări legate de credință, dar și despre meseria de preot sau minunile făcute de moaștele sfinților.
Ziua de Paște aduce o ediție cu totul specială a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”. Cunoscutul părinte Constantin-Valer Necula va vorbi deschis despre credință și ortodoxie, pe înțelesul tuturor și va încerca într-o zi sfântă să răspundă și la întrebările scepticilor.
„Unul dintre cei mai populari și îndrăgiți preoți ai Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Constantin-Valer Necula, ne va ajuta, prin intermediul celor 40 de întrebări din cadrul interviului realizat de Denise Rifai, să lămurim aspecte importante legate de credință, ortodoxie, mai ales într-o perioada atât de încărcată de spiritualitate cum este cea a Paștelui“, se arată într-un comunicat de presă al Kanal D.
Preotul rocker
Constantin-Valer Necula a demonstrat că este un altfel de preot. Apropiat de enoriași fără a fi rigid, mereu dornic să ajute și cu o cultură impresionantă.
Preot, duhovnic, doctor în Teologie, conferențiar Universitar, Consilier Misiune Pastorală și Imagine, Președinte al Asociației Crucea Albastră, realizator de emisiuni, autor a 53 de cărți, Părintele Constantin-Valer Necula e cunoscut în rândul enoriașilor ca părintele „rocker“ sau „stand-up-er“ spiritual. În plan personal, Părintele Constantin-Valer Necula este căsătorit și are doi copii, un fiu și o fiică.
40 de întrebări
Invitatul lui Denise Rifai va răspunde la întrebări care stau pe buzele multor credincioși și nu numai, legate de moaște sau de pomenilor pentru cei trecuți la cele veșnice.
„Ce grad are Constantin Necula în armata lui Dumnezeu?”, “Este preoția o meserie bănoasă?”, “Vă mai ia gura pe dinainte?”, “Cât costă mântuirea neamului?”, “Se va schimba ritualul de Botez?”, “Ce are în fișa postului un Înger Păzitor?”, “Când pomana este făcută … de pomană?”, “Pot moaștele să facă minuni?”, “V-ați îndoit vreodată de planul lui Dumnezeu?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Părintele Constantin-Valer Necula va oferi răspunsuri, în cadrul ediției speciale a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, în prima zi de Paști, duminică, 24 aprilie, de la ora 22:00, la Kanal D.