Se fac schimbări la vârful Poliției de Frontieră, după ce Cătălin Cherecheș a traversat frontiera ilegal, folosind documentele de identitate ale vărului său.
Ca urmare a acestui eveniment, cel care ocupă funcția de șef la Poliția de Frontieră ar urma să fie demis.
Primarul Cătălin Cherecheș a ieșit din țară în dimineața zilei de vineri, 24 noiembrie, într-un taxi, prin vama de la Petea. Acesta era îmbrăca într-un hanorac, cu gluga în cap, și s-ar fi aflat pe scaunul din dreapta al șoferului.
Mai mult, el a folosit documentele de identificare ale unui văr din Germania.
Victor Ștefan Ivașcu, șef la Poliția de Frontieră, ar urma să-și piardă funcția
Victor Ștefan Ivașcu, șef la Poliția de Frontieră, ar urma astfel să-și piardă funcția pe care o deține încă din 2022, potrivit surselor judiciare consultate de G4Media.
De asemenea, polițistul responsabil pentru verificarea primarului din Baia Mare înaintea trecerii frontierei este supus investigației unei comisii disciplinare, conform surselor.
Decizia privind măsurile disciplinare ar trebui să fie luată în cursul zilei de sâmbătă de către ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Polițistul care l-a lăsat pe primar să iasă din țară, experiență de peste 20 de ani
Sâmbătă, inspectorul general al IGPF, Victor-Ştefan Ivaşcu, a declarat că poliţistul de frontieră în cauză are o mare experienţă în serviciu, de circa 20 - 21 de ani. Tocmai de aceea nu-şi poate explica cum s-a putut întâmpla evenimentul legat de primarul din Baia Mare.
„Vă mărturisesc cu cea mai mare sinceritate faptul că însuşi poliţistul de frontieră nu îşi închipuie cum s-a putut întâmpla de fapt (...) (Cherecheş - n. r.) este o persoană notorie, intens mediatizată în ultima perioadă.
Spune că l-ar fi recunoscut exact, dar sunt aspecte pe care noi le vom trata cu maximă seriozitate în cercetarea disciplinară pe care o avem şi în funcţie de aceste rezultate vom lua, evident, măsurile necesare”, a declarat acesta.
Instructaje și verificări în Poliția de Frontieră din toată țara
Potrivit șefului de la Poliția de Frontieră, s-a dispus efectuarea de instructaje şi verificări la nivelul întregii ţări. Mai exact, în toate punctele de trecere a frontierei, pentru a se asigura că astfel de situaţii să nu se mai repete.
Victor Ștefan Ivașcu a comunicat că toți colegii săi din domeniile de interes operativ sunt în stare de alertă și depun eforturi susținute pentru a elucida situația.
În plus, s-a dispus intensificarea controalelor pe întreaga frontieră cu Ungaria, inclusiv atât în punctele de trecere, cât și la frontiera verde.
Colaborarea strânsă cu autoritățile interne și europene este în desfășurare. Aceste acțiuni au ca scop obținerea celor mai eficiente răspunsuri în vederea identificării lui Cherecheș și aducerii acesteia în fața răspunderii legale.