Şeful Statului Major al armatei turce, generalul Isik Kosaner, alături de comandanţii trupelor de uscat, ai marinei şi ai forţelor aeriene şi-au dat demisia din funcţie astăzi, relatează BBC.
Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care generalul Kosaner şi subordonaţii săi au recurs la acest gest. Însă demisia lor are loc la doar câteva ore după ce un tribunal turc a condamnat 22 de suspecți, printre care și ofițeri de rang înalt, sub acuzația că au derulat o companie de discreditare a guvernului pe Internet.
Cel mai probabil, demisia lor are la bază tensiunile tot mai acute între armată, garantul laicităţii statului turc, şi guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan.
BBC scrie că generalul Kosaner, numit în fruntea armatei în urmă cu doar un an, s-a întâlnit de mai multe ori cu premierul Erdogan în ultimele zile. Kosaner a fost numit în fruntea armatei după ce guvernul de la Ankara a respins nominalizarea inițială a generalului Hasan Igsiz, suspectat că a fost implicat într-o presupusă tentativă de lovitură de stat în 2003. Conspirația ar fi fost pusă la cale la o bază a armatei turce din Istanbul și viza detonarea de bombe la mai multe moschei și provocarea de tensiuni cu Grecia pentru a justifica o intervenție a armatei. Totul se întâmpla la scurt timp după ce AKP, partidul lui Erdogan, a câștigat alegerile. Armata turcă a susținut mereu că este vorba doar de un scenariu de intervenție în cazul unei crize politice de durată.