Corina Chiriac a decis să se retragă de la Național TV și nu va mai prezenta emisiunea „Opriți timpul!”
Corina Chiriac s-a despărțit de postul de televiziune Național TV, acolo unde a realizat emisiunea „Opriți timpul!” în ultimii 12 ani. Artista luase decizia de mai multă vreme și îi anunțase pe șefi că va pleca după Anul Nou.
Da, este adevărat că nu voi mai prezenta emisiunea "Opriți timpul!" de la Național TV, după 12 ani petrecuți acolo. Le mulțumesc tuturor colaboratorilor cu care am lucrat și vă spun că am alte planuri profesionale. Vestea bună, neoficială, este că în aceste două luni și jumătate mi-am reorganizat dulapurile și sertarele din casă, am făcut curat și mi-am reparat balconul care nu este mare.
Știu şi șefii de la Național TV, voiam să mă retrag după Anul Nou. Pentru că din când în când trebuie să mai pui punct și virgulă sau punct. Am onorat tot ce am avut de onorat și m-am epuizat profesional. În momentul în care un artist nu mai vine cu ceva nou în fața fanilor sai, cariera lui intra în derivă. Trebuie să vin cu ceva nou”, a spus Corina Chiriac pentru click.ro.